“Tricolorele” sunt gata de luptă!

1229 0

Handbalistele de la echipa națională au trecut cu bine de vizita medicală! Cu o lună înaintea turneului preolimpic, “tricolorele” încep să simtă emoțiile competiției. Thailanda este cea de-a patra adversară a României la turneul din Muntenegru, alături de Norvegia și reprezentativa țării gazdă.

Jucătoarele recent convocate la echipa națională de handbal au trecut fără probleme de vizita medicală, unul dintre momentele mai puțin plăcute din viața sportivilor. Ana Maria Țicu resimte oboseala după meciul din weekend, din Liga Florilor Mol.

“Nu fug de niciun cabinet, la ortopedie am avut mici probleme pantru că am ceva la deget, dar sper să nu fie nimic grav. La condiția fizică chiar stau bine” – Ana Maria Țicu, componentă a echipei naționale de handbal a României.

Ana Maria Țicu: “Încep să se simtă emoțiile”

Centrul formației SCM Craiova este bucuroasă că are ocazia să colaboreze cu același tehnician și la echipa națională, Bogdan Burcea.

”Tricolorele” vor juca la turneul preolimpic din Muntenegru în perioada 20-22 martie. Adversarele României vor fi reprezentativele Norvegiei, Muntenegrului și, cel mai probabil,  Thailanda.

“Mă bucur că fac parte din lotul României și vreau să ajut echipa națională cu tot ce am. Faptul că am același antrenor și la echipa de club și la națională poate fi un plus, pentru că știu ce își dorește, știu la ce se așteaptă de la noi. Mai este foarte puțin timp și se simt emoțiile. Îmi doresc enorm să ajung la Olimpiadă, este o șansă unică” – Ana Maria Țicu, componentă a echipei naționale de handbal a României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *