Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele

731 0

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a fost înregistrat la data de 10 aprilie 2020 un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Orașului Băbeni.

În fapt, în cursul lunii martie 2020, o persoană venită din mun. București, unde a îngrijit un bătrân despre care a aflat ulterior revenirii la domiciliul din Băbeni că a fost contaminat cu virusul SARS-COV2, s-a deplasat la Primăria Orașului Băbeni, unde funcționarii au îndrumat-o să meargă la medicul de familie, existând astfel posibilitatea răspândirii bolii cauzate de virusul SARS-COV 2.

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Orașului Băbeni sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,  iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică.

 

Purtător de cuvânt

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *