Misiune de salvare cu final fericit

805 0

Un bucureștean aflat la venerabila vârstă de 80 de ani a avut norocul să fie găsit ieri de către jandarmii montani și salvamontiști pe muntele Muntinu Mic din Munții Cozia, în viață,  după 5 ore de stat în ploaie și vânt puternic.

 Un autoturism aflat pe marginea drumului , ploaia torențială , o doamnă singură și în vârstă care plângea în hohote, a determinat un grup de turişti aflat în trecere pe traseul turistic Transalpina – zona Izvorul Tămăduirii , să oprească și să afle ce s-a întâmplat.

Doamna le-a spus turiștilor că soțul dânsei, un iubitor al muntelui, a dorit să se îndepărteze puțin de autoturism pentru a se bucura în tihnă de peisaj și de aproximativ 2 ore nu mai sosise înapoi . Întrucât doamna avea o stare tensionată și telefonul descărcat, turiștii au decis să sune imediat la apelul unic de urgență 112.

Apelul care a alertat salvatorii a sosit în jurul orelor 13.00, iar după 3 ore de căutări amănunțite în zonele cu vizibilitate foarte redusă și prăpăstioase din împrejurimi, bătrânul rătăcit a fost găsit întins pe jos, epuizat și dezorientat, pe muntele Muntinu Mic, la 4 km de autoturism.

Personalul salvamont i-a acordat primul ajutor şi pentru a-l proteja termic, jandarmii i-au oferit haina de serviciu.

Momentul revederii cu soţia a fost unul emoţionant, atât pentru protagonişti, cât şi pentru salvatori. După ce le-au mulţumit pentru sprijinul acordat, cei doi soţi şi-au continuat traseul spre casă.

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *