Stagiune de concerte ale Fanfarei ”Constantin Brâncoveanu” oferită de Primăria Râmnicu Vâlcea

1017 0

Primăria Râmnicu Vâlcea, prin intermediul ansamblului ”Constantin Brâncoveanu”, oferă locuitorilor municipiului o stagiune de 8 concerte estivale de fanfară. Debutul va fi făcut vineri, 26 iunie, la ora 11.00, în pavilionul din Parcul Mircea cel Bătrân, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, celelalte spectacole urmând să se desfăşoare în acelaşi spaţiu inedit şi tot cu începere de la ora 11.00 în fiecare zi de sâmbătă până în data de 8 august. Totodată, cunoscutul ansamblu muzical va fi implicat, ca şi în anii precedenţi, în desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional din 29 iulie.

Biroul de Presă

 

Articole asemănătoare

Primăria Râmnicului „a prins” Valul Renovării: 10 blocuri de locuințe, două licee și sediul Municipalității au fost admise la finanțare pentru creșterea performanței energetice, iar alte 9 unități școlare și 14 blocuri sunt în evaluare la Ministerul Dezvoltării

Postat de - 17 noiembrie, 2022 0
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – „Valul Renovării”,  Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *