Guvernul liberal susține dezvoltarea durabilă a județului Vâlcea

1082 0

În data de 1 iulie 2020, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și al Administrației a realizat plăți în valoare de peste 290 de milioane de lei, pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la 468 de obiective de investiții din țară. Nici județul Vâlcea nu a fost uitat de către Minister. Vâlcea a primit suma de 8.078.334,27 lei reprezentând decontarea proiectelor din programul PNDL pentru următoarele localități: Amărăști, Gușoeni, Malaia, Municipiul Râmnicu Vâlcea, Pesceana, Roești, Roșiile, inclusiv Consiliul Județean Vâlcea. Această sumă de bani a fost acordată pentru proiectele de infrastructură de pe raza localităților și pentru drumurile județene 643B și 658.  Programul are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții. Încă o dată, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și al Administrației, coordonat de către liberalul Ion Ștefan, a continuat să acorde fonduri pentru județul Vâlcea, pentru implementarea  și extinderea proiectelor de care vâlcenii au nevoie.

Liberalii au înțeles că statul român are nevoie de investiții majore, iar aceste demersuri făcute de către guvernul PNL sunt pentru a limita efectele negative asupra economiei. Numai așa putem avea o economie sănătoasă. Astfel vom reuși o ajustare/reducere a deficitului bugetului de stat pentru că  în 2022 ar trebui să revină la limita de 3% din PIB.

Liberalii vor continua procesul de intensificare a programelor de investiții publice și de asigurare a finanțării acestor investiții.  Pentru că la ora actuală investițiile publice sunt cele mai eficace și potrivite instrumente pe care autoritățile române le pot folosi pentru revenirea din criza declanșată de pandemia COVID-19. Acest efort al statului va fi și o garanție pentru investițiile din sectorul privat; după cum e bine știut, ele scad datorită incertitudinii crescute din economie.

Până acum, guvernarea PNL, aflată într-o cursă contracronometru, a arătat că se poate! PNL a dovedit că are resursele interioare și determinarea de a face față unei provocări pe care nici o altă guvernare nu a mai avut-o în istoria recentă. În continuare PNL  demonstrează  că  înțelege bine situația actuală și continuă să facă investiții pentru România, special pentru a depăși criza.

 

Departamentul de comunicare al PNL Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *