Cura naturală cu boabe de ienupăr – de ajutor într-o gramadă de afecţiuni!

2928 0

Ienupărul este un arbust cu o forţă miraculoasă de a sintetiza un complex de principii active foarte eficiente.

Rezultatele curelor cu boabe de ienupăr sunt favorabile în tratarea a peste o sută de afecţiuni:

Cura cu boabe de ienupăr dureazã 23 zile.

Pentru a avea efect maxim, se procedează astfel: în prima zi se iau patru boabe, în a doua zi cinci boabe şi, ulterior, tot aşa, până în ziua a douăsprezecea, când va trebui să luăm cincisprezece boabe. Începând cu ziua a treisprezecea vom lua o boabă în minus, scăzând până vom ajunge, din nou, la numai 4 boabe.

Înainte de a fi înghiţite, boabele de ienupăr se vor mesteca foarte bine, mărunţindu-le, cu răbdare, foarte bine cu dinţii şi se ţin sub limbă pentru câteva secunde (au un gust dulceag şi emană un miros aromatic răşinos).

Cura cu boabe de ienupăr este indicatã în tratamentul următoarelor afecţiuni: hepatice şi biliare (în specia dischinezie biliară), gastrointestinale, disurie, cardiace şi circulatorii, anorexie, astm bronşic, bronşită, colibaciloză urinară, viroză respiratorie, urticarie, transpiraţia picioarelor, stări psihopatice post traumatice şi psihopatii, furunculoză, hemofilie, stomatită, neuroastenie, afecţiuni ale prostatei, psoriazis, hipertensiune arterială, litiază urinară, ciroză hepatică (dar şi alte tipuri de cancer), migrene, infecţii pulmonare, reumatism, dereglări hormonale, anexite şi metroanexite, ascită, arterioscleroză, cefalee, emfizem pulmonar, varice, uretrită, transpiraţii nocturne, gută, hipercolesterolemie, menopauză, nevralgie intercostală, sciatică, obezitate, prurit senil, scleroză multiplă şi paralizie, impotenţă, mastoză chistică.

CONTRAINDICAŢII: Afecţiuni renale inflamatorii.

Pentru o cură completă de 23 zile, sunt necesare 213 boabe de ienupăr.

Articole asemănătoare

Ipostaze și peisaje

Postat de - 4 mai, 2021 0
FacebookTwitterDouă expoziții personale vor fi inaugurate în data de vineri 7 mai 2021, în galeriile Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *