Primăria municipiului primeşte cererile de eliberare a tichetelor sociale de 500 lei pentru sprijinul educaţional al copiilor dezavantajaţi

827 0

În baza Programului operaţional cu finanţare europeană POAD 2014 – 2020 şi a OUG nr. 133/2020, la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea se primesc cererile de eliberare a tichetelor sociale pentru sprijinul educaţional al copiilor dezavantajaţi din Râmnicu Vâlcea, înscrişi în învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial. Tichetul, în valoare de 500 de lei pentru întreg anul şcolar 2020 – 2021, este pe suport electronic şi poate fi folosit numai pentru achiziţionarea de rechizite şcolare (caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane etc.), precum şi pentru articole de vestimentaţie.

Pot primi tichete sociale pentru sprijin educaţional preşcolarii provenind din familii al căror venit net lunar pe membru de familie este sub 284 lei sau elevii – de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a – al căror venit net pe membru de familie în luna iulie 2020 a fost sub 1115 lei.

În vederea obţinerii acestui sprijin, în perioada 24.08 – 11.09, beneficiarii – persoane cu domiciliul/reşedinţa în Râmnicu Vâlcea – sunt aşteptaţi să completeze şi să depună la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea cererea-tip (disponibilă la registratura instituţiei sau pe site-ul Primăriei, www.primariavl.ro, secţiunea ”Informaţii publice / Cereri şi formulare”), însoţită de documente doveditoare privind identitatea copiilor şi a părinţilor (fotocopii după cărţile de identitate, certificatele de naştere, certificatul de căsătorie/divorţ), dovada înscrierii copiilor la grădiniţă sau şcoală şi acte doveditoare ale veniturilor (adeverinţă salariu, inclusiv bonuri de masă, cupon de pensie, cupon de şomaj etc.). După primirea cererilor, DAS va verifica în perioada 11 – 14 septembrie 2020 documentele depuse şi va înainta lista beneficiarilor finali către Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea. Lista va fi actualizată lunar, astfel încât cei care nu au depus cerere dar se încadrează în prevederile legale o pot face şi ulterior, urmând a se regăsi pe lista din luna următoare depunerii documentelor. Beneficiarii de venit minim garantat şi cei ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, aflaţi deja în evidenţele DAS, trebuie să furnizeze doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniţă/şcoală pentru anul 2020 – 2021, nemaifiind necesară depunerea altor documente. Informaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0787.371.735 / 0799.807.237 (zilnic, între orele 9.00 – 12.00) sau pe mail, la adresa dps_rmvl@yahoo.com.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *