“WiFi4EU – Promovarea conectivităţii la internet în comunităţile locale” – în Municipiul Râmnicu Vâlcea

852 0

Comunicat de presă

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a încheiat cu Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele (INEA) – acţionând în temeiul delegării din partea Comisiei Europene, la data de 22.01.2019 acordul de grant prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei nr. INEA/CEF/WiFi4EU/1-2018/006062-008388, pentru implementarea locală a acţiunii “WiFi4EU Promovarea conectivităţii la internet în comunităţile locale”.

Iniţiativa WiFi4EU promovează accesul gratuit la reţele Wi-Fi în spaţiile publice fiind o schemă de sprijin prin intermediul căreia municipalitatea a fost selectată pentru a obţine un cupon valoric de 15000 euro pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în spaţii publice interioare sau exterioare de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea unde nu există conectivitate Wi-Fi gratuită.

Astfel, începând cu data de 25 august 2020, atât locuitorii Municipiului Râmnicu Vâlcea, cât şi persoanele care tranzitează oraşul, în principal turiştii, beneficiază de acces gratuit la internet, în următoarele locaţii:

  1. Arenele Traian
  2. Parc ASIROM
  3. Parc Matei Basarab
  4. Parc Magazin Cozia/River Plaza Mall
  5. Scuar Judecătorie/Tribunal
  6. Parc Complex Nord
  7. Parc “Mircea cel Bătrân”
  8. Parc Magazin Lidl – Bulevardul Dem Rădulescu.

Zonele cu acces Wi-Fi gratuit sunt marcate ca în imaginea de mai jos, iar reţeaua vizibilă pe dispozitivele mobile (access point) poartă numele de “WiFi4EU”.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *