Lidia Filofteia Drăghici: Noi știm să investim pentru oameni

35 0

Sunt (LIDIA)  FILOFTEIA DRĂGHICI: soție, mamă, investitor.

Vin în față dumneavoastră, nu pentru a cere să mă slujiți, ci pentru a va sluji, pentru a vă pune la dispoziție experiența mea de viață și de muncă.

Credeți că putem schimba împreună această localitate?

Șansa este în votul dumneavoastră, în ziua alegerilor!

Vin cu sufletul pentru stoileșteni, cu fapta pentru STOILEȘTI, cu încrederea că dumneavoastră meritați mai mult!

 

,,ASFALT, APĂ, GAZE, CANALIZARE”

PROGRAM PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

I. ASFALTAREA DRUMURILOR COMUNALE ȘI A ULIȚELOR ADIACENTE
Modernizarea drumurilor și a ulițelor reprezintă un pas însemnat către civilizație. Dacă dorim ca tinerii să rămână și să construiască locuințe noi, trebuie să le ducem la poartă toate utilitățile: asfalt, gaze, apă, canalizare.
Dacă în comunele vecine, conduse de primari liberali, aceste lucrări s-au finalizat, nu putem spune acest lucru și despre comuna noastră.
Echipa noastră liberală își propune ca prin proiecte europene, să finalizeze asfaltarea tuturor drumurilor din comuna Stoilești.

II. ADUCEM GAZUL ROMÂNESC ÎN CASELE STOILEȘTENILOR
Înființarea și extinderea rețelelor de gaze în mediul rural reprezintă o prioritate pentru guvernul PNL. Extinderea se va face din fonduri europene 2021-2027. Această inițiativă va salva pădurile României, iar populația nu va mai cădea pradă speculanților și celor care exploatează pădurile ilegal.

III. REȚEA DE CANALIZARE ÎN STOILEȘTI
Avem acces la internet, dar avem grupuri sanitare în curte. Pârâiele și izvoarele sunt poluate din cauza lipsei de canalizare. Printr-un proiect pe fonduri europene putem rezolva această investiție, iar localitatea noastră să fie cu adevărat o comunitate a Uniunii Europene.

IV. PROMOVAREA UNOR INVESTIȚII PRIVATE PENTRU A CREA LOCURI DE MUNCĂ PENTRU CETĂȚENII COMUNEI
În ultimii ani, populația localității a scăzut continuu. Motivul principal a fost lipsa locurilor de muncă în zona. Prin acordarea unor facilități vom aduce investitori care să asigure cetățenilor locuri de muncă bine plătite.

V. ANULAREA TUTUROR TAXELOR ȘI IMPOZITELOR PENTRU TINERII SUB 35 DE ANI CARE ÎȘI CONSTRUIESC O CASĂ ÎN STOILEȘTI
Populația comunei Stoilesti, în ultimii ani, a devenit o populație vârstnică, mulți tineri părăsind localitatea. A sosit momentul să reîntinerim satele și să acordăm facilități acestora pentru a se stabili în comună. De aceea, pe o perioada de 5 ani, vor fi scutiți de orice taxa sau impozit la bugetul local.

VI. ÎNFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE A FRUCTELOR ÎN PUNCTUL BAIA
Având o zonă de deal în comuna Stoilești și o suprafață întinsă de păduri, locuitorii au o mare bogăție: fructele din livezile de pomi fructiferi și fructele de pădure.
Obstacolul pe care îl au este desfacerea acestora. Înființarea unui centru de colectate organizată a fructelor ar constitui un mare beneficiu financiar și ar dezvolta cultura pomicolă.

VII. AMENAJAREA TÂRGULUI SĂPTĂMÂNAL LA STANDARDE MODERNE
Târgul săptămânal constituie o modalitate de a colecta bani la bugetul local. Din păcate, activitatea este redusă din cauza condițiilor pe care le oferă, atât comercianților cât și clienților. Amenajarea modernă a acestuia ar stimula comercianții să vină în număr mai mare, iar diversitatea produselor ar aduce mai mulți clienți, inclusiv din comunele vecine.

VIII. AMENAJAREA UNEI BAZE SPORTIVE MODERNE ȘI PROMOVAREA UNEI ECHIPE DE FOTBAL ÎN DIVIZIA JUDEȚEANĂ
Prin accesarea de fonduri europene vom realiza în punctul Baia, pentru copii și tineri, o bază sportivă care lipsește în comună Stoilești. Noi am fost cei care am inițiat Cupa Comunei la fotbal și dorim să formăm o echipă de fotbal care să promoveze în divizia județeană.

IX. REZOLVAREA COLECTĂRII GUNOIULUI ȘI IGIENIZAREA LOCALITĂȚII ÎN FIECARE LUNĂ
Pentru că ne pasă de mediul înconjurător, vom organiza evenimente de igienizare în sprijinul naturii, care este sufocată de gunoaie.
Vom organiza în mod responsabil colectarea selectivă a gunoaielor.

X. PROMOVAREA TRADIȚIILOR ȘI A OBICEIURILOR LOCALE PRIN ÎNFIINȚAREA UNUI ANSAMBLU FOLCLORIC ȘI A UNUI MUZEU.
Tradițiile și obiceiurile ocupă un loc important în sufletul și viața acestui ținut stoileștean. Multe dintre tradițiile populare trăiesc și azi în ciuda modernizării civilizației contemporane. Înființarea unui ansamblu folcloric local va constitui un mesaj de continuitate și stabilitate a acestor tradiții și obiceiuri populare.

PROGRAM PE TERMEN SCURT

1.Săparea unor puțuri de apă de mare adâncime.
2.Extinderea rețelei de apă în satele neracordate.
3.Consolidarea drumului în satul Bulagei, prin reproiectarea lucrării.
4.Cumpărarea terenului în punctul Baraj-Sogor și amenajarea drumului și evitarea trecerii prin vasul apei.
5.Amenajarea unor locuri de joacă pentru copii.

 

Comandat de Partidul Național Liberal.

Executat de Asociația In Media Veritas.

Cod unic de identificare AEP 21200012

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *