La solicitarea cetăţenilor şi pentru a veni în sprijinul elevilor, ETA SA introduce cursa Poenari – Shopping City • toate traseele ETA sunt vizibile pe aplicaţia Moovit

1762 0

Ca urmare a solicitării mai multor cetăţeni şi pentru a veni în sprijinul elevilor care trebuie să ajungă la unităţile şcolare în care învaţă, ETA SA înfiinţează o nouă linie – cea de-a 14-a gestionată de compania de transport urban din subordinea Municipalităţii Râmnicu Vâlcea – pe ruta Poenari – Shopping City. Noul traseu, în lugime de 7 km, va fi operat de microbuze ce vor efectua 5 curse/zi cu opriri în 35 de staţii (tur-retur). Această nouă cursă va fi vizibilă, la fel ce toate celelalte ale ETA SA, şi pe aplicaţia dedicată Moovit, accesibilă fie de pe computer, la adresa www.moovitapp.com, fie pe telefoane inteligente, pentru care poate fi descărcată gratuit din GooglePlay şi AppStore. Râmnicu Vâlcea este unul din cele 34 de oraşe din România care oferă informaţii complete şi actualizate despre mijloacele de transport în comun prin intermediul Moovit, facilitând astfel, în special pentru turişti şi vizitatori, deplasarea către principalele puncte de interes ale oraşului.

Articole asemănătoare

Primăria Râmnicului „a prins” Valul Renovării: 10 blocuri de locuințe, două licee și sediul Municipalității au fost admise la finanțare pentru creșterea performanței energetice, iar alte 9 unități școlare și 14 blocuri sunt în evaluare la Ministerul Dezvoltării

Postat de - 17 noiembrie, 2022 0
FacebookTwitterÎn cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – „Valul Renovării”,  Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *