100.000 tineri, 1.960 speakeri, 23 orașe vizitate anual – așa arată bilanțul primilor 6 ani ai Conferințelor BookLand Evolution. În al 7lea an, după doar ediția din București susținută în format offline, evenimentul trece integral în mediul online pentru a continua să inspire tinerii din România.
„Practic, le transmitem liceenilor și studenților să prețuiască importanţa educației, încurajându-i să-și urmeze vocația și să aibă încredere că-și pot îndeplini visele. Avem convingerea că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate și o viață decentă, indiferent de mediul în care locuiește. Conferințele reprezintă o oportunitate excelentă de a primi sfaturi de la varii profesioniști. Cum contextul social actual nu mai permite întrunirile fizice de amploare, am regândit conceptul și l-am transformat într-unul online, pentru ca tinerii să beneficieze în continuare de recomandările celor pe care îi pot lua drept model. Recunosc, încă din luna Martie colegii mei au insistat să trecem în online cu conferințele. M-am încăpățânat, crezând cu fermitate că efervescenţa dialogului față în față nu poate fi egalată de nimic altceva… însă adolescenții din Tabăra Coolturală BookLand m-au convins în câteva minute că schimbarea e binevenită.” declară Mihaela Petrovan – Președintele Asociației BookLand.
Săptămânal, pe canalul YouTube BookLand România va fi urcat câte un videoclip în care un profesionist se va adresa tinerilor cu povești de viață, sfaturi și recomandări pentru ca aceștia să își dezvolte cunoștințele, abilitățile, să se autodepășească și să identifice mai ușor oportunitățile.
Primul mentor al conferințelor online este, de fapt, cel mai „vechi” prieten BookLand care, încă de la prima ediție din 2014, s-a implicat anual în proiectele asociației – actorul Vasile Calofir. In discursul său a ținut să sublinieze importanţa asumării alegerilor făcute în viață: “Un job e important pentru că el te recreează. Odată ales ai șansa de a-l duce pe culmi o singură dată în viață. Alții probabil trăiesc din job în job, din relații în relații. Eu sunt fidel acestei meserii și probabil o s-o fac toată viața. E o altă șansă! Am ales să fac o meserie nobilă pe care o respect foarte tare – meseria de actor. Mă simt foarte bine. A devenit aproape un stil de viață, un mod prin care poți vedea lucrurile un pic altfel.” Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Vasile are o poveste de viață demnă de relatat într-un roman autobiografic. După ce a picat concursul pentru postul de paznic la un spital din Buzău, a venit în Capitală, unde, inițial, a dormit aproape jumătate de an în Gara de Nord. Nu s-a dat la o parte de la munca de jos și, prin forțele proprii, a reușit să își asigure traiul și să se înscrie la facultatea mult dorită. Numai prin muncă, încredere în forțele proprii și talent cât cuprinde, a ajuns renumitul actor de azi.
Însă noutatea conferințelor nu este doar formatul, ci și un nou „personaj”. În locul tinerilor care nu mai pot fi prezenți fizic la eveniment, vine Junior, noul interlocutor pentru toți mentorii. Mascota îi reprezintă pe toți tinerii curioși și cu idei, doritori să descopere cât mai multe lucruri noi pentru a se dezvolta și a-și atinge obiectivele. Totodată, Junior reprezintă la ora actuală și cel mai mare print 3D din România (1,5m înălțime) produs cu grijă și atenție pe durata a câtorva săptămâni de către compania 3D MINI ME.
„Am fost atrasă de provocare din prima clipă! Este un proiect unic prin aceea că nu știm să existe un print 3D mai mare la ora actuală în țară. Mascota produsă de noi reprezintă o contribuție mică la impresionantul proiect BookLand care și-a propus modelarea viitorului societății. Cultivându-şi aceste abilități încă din timpul școlii, tinerii dobândesc posibilitatea de a-și folosi oportunitățile și calitățile pentru a-și atinge scopurile și a contribui la evoluția țării noastre sau, de ce nu, chiar a lumii. Ne bucurăm să vedem prin intermediul BookLand atât de mulți tineri motivați să schimbe lucrurile și să se implice activ în societate. Le mulțumim pentru oportunitatea de a le fi alături!” spune Mihaela Bloemer – Business Manager 3D MINI ME.
Cu beneficiile școlii online încă disputate în contextul social actual, o informație de calitate venită pe acest canal media este de bun augur pentru tinerii care au permanentă nevoie de momente revelatorii și oameni de valoare care să le ghideze pașii înspre obiectivele personale și profesionale ce li se potrivesc cu adevărat.
Partenerii care susțin cu încredere toate demersurile BookLand sunt: Wipro Technologies România, Nepi Rockcastle, Unicredit Consumer Financing, Nuclearelectrica, Turbomecanica, Asevi, Deutsche Leasing, Niro Investment Group, Pipelife România, Ouă De Țară, Metron Group, Borsec, Ropeco, Gias Grafit XPS, Real Grup Invest, Squarechem, Acma Business, Agrocomerț Holding, Hirsch Porozell, Porsche Finance Group România, Acces Financial Services, Grădinariu, Bilka, Policolor, Marvicon, MTM Construcții, Trutzi, Eco Green Metal House.
Parteneri media: Agerpres, Agenția de carte.ro, AJRP, Asociația Tinerilor Uniți, Book HUB, Bucharest Cultural Events, Capital Cultural, Cariere, Ceașca de Cultură, Centrul de Parenting, Didactic.ro, Ecreator.ro, Examenul Tău, Forbes Kids, Gala Societății Civile, GoKid, Inițiativă în Educație, IQool, Jurnalul de Afaceri, Kreatoria.ro, Leviathan, Literatura de Azi, Magazine Q, Magic FM, Margot, Necenzuratmm.ro, Opt Motive, Ordinea Zilei, Pap Tot!, Radio Clasic, RADOR, Rock FM, România Liberă, România Pozitivă, Șapte Seri, Școala Intuitext, Sfatul Părinților, Spot Media, Starea Presei, Știință & Tehnică, Stirilemm.ro, Suntpărinte.ro, Suplimentul de Cultură, Timpul, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Vipstyle.ro, Ziare.com.
Mai multe detalii pe https://www.book-land.ro/conferinte/
BookLand a luat naștere acum 10 ani ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de peste 600 zile care a vizitat anual peste 40 orașe. Taberele Coolturale BookLand și Conferințele BookLand Evolution au devenit extensii naturale ale brandului cultural, platforma www.înPractică.ro completând abordarea socio-educațională asumată. În cele 6 ediții, Conferințele s-au întâlnit cu peste 100,000 tineri cărora peste 2,000 speakeri le-au oferit cele mai bune sfaturi și recomandări. Iar în cadrul celor 8 ediții ale Taberelor, sub deviza “Cel mai inteligent mod de a te distra!”, peste 1,300 tineri au fost încurajați prin workshop-urile zilnice susținute de profesioniști să prețuiască timpul liber și echilibrul fin dintre distracție și educație. Renovând școlile din zonele defavorizate reușim anul acesta să schimbăm în bine viitorul elevilor din 12 școli rurale!