Delegații de Tineret ai României la ONU au susținut un discurs pe cea mai înaltă scenă diplomatică a lumii!

1008 0

Delegații de Tineret ai României la ONU au susținut un discurs cu prilejul întrunirii Comisiei a III-a – social-umanitară și culturală, în cadrul Adunării generale a ONU. Cu această ocazie, Ana Bălan și Răzvan Foncea au prezentat nevoile și interesele tinerilor în contextul actual, expunând, de asemenea, câteva dintre inițiativele prin care aceștia au contribuit la bunăstarea socială pe timp de pandemie. Ideile pe care aceștia le-au creionat sub egida discursului au fost extrase din consultarea derulată de aceștia în mediul online, cu tinerii, în luna septembrie, printr-un chestionar și prin intermediul platformei U-Report a UNICEF România.

Cu sprijinul Misiunii Permanente a României la ONU și al Ambasadorului României la ONU, E. S. domnul Ion Jinga, cei doi delegați au subliniat provocările pe care tineretul le întâmpină în prezent, din pricina pandemiei cu care se confruntă întreaga lume. Aceștia au pus pe masa discuțiilor nevoia de conturare a unor procese educaționale și profesionale incluzive, inovatoare și digitalizate, adaptate la standardele actuale. De altfel, valul de dezinformări din spațiul public, neîncrederea în spectrul social, discriminarea, în multiplele sale forme, precum și inegalitatea de gen reprezintă probleme stringente, iar soluționarea lor este un aspect esențial pentru armonizarea comunităților în care trăim.

Cu toate acestea, tinerii au demonstrat că sunt agenți activi ai valorilor democratice universale, prin actele caritabile și inițiativele civice derulate de către aceștia în ultimele luni. Fie că au donat tablete, au creat echipamente medicale, au distribuit alimente sau au militat pentru interesele lor prin diverse demersuri comunitare coerente, tinerii și-au dedicat resursele pentru a contribui la îmbunătățirea situației generael. De asemenea, în cadrul alegerilor locale, numărul de tineri care au candidat a crescut considerabil, aceștia revenind în comunitățile lor cu viziuni coerente și experiențe educaționale și profesionale relevante.

Suntem profund recunoscători pentru faptul ne putem alătura acestei conversații în numele tinerilor din România, deoarece misiunea noastră este aceea de a expune interesele și nevoile esențiale ale acestora în contextul internațional.”, au afirmat Ana și Răzvan, Delegații de Tineret ai României la ONU. „Credem că tinerii își merită locul la masa deciziilor și, așa cum, Excelența Sa, domnul Secretar General al ONU, Antonio Guterres, spune întotdeauna, I encourage you to misbehave – sperăm că frântura împărtășită astăzi reprezintă dovada faptului că suntem dornici să ne aducem un scaun pliant, sau, dacă este necesar, să construim mese noi.

Pentru a asculta discursul integral al Delegaților, accesați acest link: https://youtu.be/feCEalkVMqY

Articole asemănătoare

SOS Natura!

Postat de - 12 martie, 2021 0
FacebookTwitterEpisod cumplit de trist, lângă Vidra. Râs mort pentru că șoferul care l-a lovit nu a anunțat în timp util…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *