„Românul”, înregistrând cu bucurie părerile favorabile ale presei asupra mesajului de deschidere, citează şi din „Timpul” pasajul:
„Nu mai rămâne acum decât lucrul de căpetenie: ca guvernul să se ţină de vorbă, nu una să zică, alta să cugete a face”.
Apoi urmează:
Câtă depărtare este de la rostirea acestui deziderat, prin care se recunoaşte că bune angajamente a luat guvernul prin actul cel mai solemn, la acuzarea pe care tot „Timpul” a aruncat-o de sute de ori în contra guvernului, c-a luat cătră Austro-Ungaria angajamente în urma cărora cestiunea este cu desăvârşire compromisă şi Dunărea vândută?
Din nefericire nu noi o susţinem aceasta, căci lucrul n-ar avea mare importanţă. Un articol de fond dintr-o foaie din Bucureşti nu credem să fie în stare a compromite o situaţie politică. Cine afirma că promisiuni s-au făcut în cestiunea Dunării e d. Dumitru Brătianu bunăoară, a cărui venire la ministeriu în rândul trecut nici nu avea altă semnificare decât neutralizarea promisiunilor Boerescu. Cine-o afirmă încă sunt foile din Viena. Reproducem mai la vale un articol din „Presse” (numită „Presa veche”), apărut cu ocazia rostirii discursului de tron, articol substanţial în adevăr, cu totul deosibit de strigătele polemice ale celorlalte ziare austriace şi, după toată atitudinea, oficios. Se cunoaşte că e inspirat de mai sus din încheierea lui, care e aceeaşi în oficiosul „Pesther Lloyd” şi în „Fremdenblatt „. Dar spune mult mai mult decât celelalte două foi şi ne spune lucruri pe cari noi le-am ştiut demult. dacă „Românul” va binevoi să-şi aducă aminte de articolele prin cari, la 1880, recomandam neutralitatea, după inspiraţiunea bătrînului Epureanu, care trăia încă, şi şi prevesteau neizbânda pelerinajului d-lui I. Brătianu pe la feţele împărăteşti, va găsi uşor legătura pe care o stabileşte „Presse” între solicitarea primului nostru ministru de-a intra în alianţa austro – germană şi între făgăduinţele făcute în cestiunea dunăreană. Dacă ‘şi va reaminti maniera viguroasă şi iperbolele viteze ale d-lui Dumitru Brătianu când a devenit ministru prezident (leoaica care-şi apăra puii), îşi va aduce aminte şi de momentul în care acele făgăduinţe au fost înfrânte. Retragerea d-lui Ion Brătianu la Măgura în răstimpul încoronării o, credem, îndestulă dovadă de ceea ce se petrecea pe-atunci.
Întrebăm acum: crede foaia guvernamentală că monarhia vecină ia la serios antagonismul dintre fraţii Brătieni, crede că, având făgăduinţa în mână („Presse” se obligă a cita şi ziua din care e datată), se va lăsa indusă în eroare prin ieşirile false ale comedianilor noştri politici?
Ar putea s-o crează în adevăr dacă realitatea nu i-ar dovedi contrariul, căci „Românul” însuşi confirmă ştirea, răspândită de vineri seara, că „comitele Hoyos a primit de la guvernul său avizul de-a-i suspenda relaţiunile sale cu guvernul român”.
Nu ne vine a admite că simple cestiuni de stilizare ar fi cauza unei atât de grave măsuri.
Mihai Eminescu – 24 noiembrie 1881
