Ea e cea mai tare româncă: a câștigat două medalii de aur într-o zi!

769 0

Cristina Simion, cea mai bună atletă din lume la alergare montană pe distanță lungă, și-a mai adăugat două titluri în palmares. A devenit campioană la individual, dar și cu echipa, la Campionatul Balcanic desfășurat la Brașov.

După opt luni în care doar s-a antrenat, Cristina Simion a participat la primul ei concurs de după Pandemie, Campionatul Balcanic desfășurat la Brașov, și, sub privirile Constantinei Diță Tomescu, și-a adjudecat două medalii de aur.

Sportiva recunoaște că după o perioadă atât de mare în care nu a concurat, a avut emoții!

”Aceste medalii reprezintă foarte mult… Ținând cont că anul acesta e un an cu totul diferit, emoțiile au fost mari. De obicei, îmi dozez emoțiile înainte de concurs, dar neavând curse parcă le-am stăpânit mult mai greu. Toată perioada am făcut antrenamente, dar nu știam nivelul și mi-am confirmat că sunt bine” – Cristina Simion, campioană mondială de alergare montană pe distanță lungă în 2019. 

Pentru Cristina, bucuria e cu atât mai mare cu cât acest concurs s-a desfășurat chiar la ea acasă, la Brașov.

”E o mândrie și mai mare că sunt acasă și am avut alături multe persoane dragi, care mi-au dat curaj încât să mă facă să îmi doresc mai mult titlul de campioană națională. Sunt de două ori fericită și pentru mine, și pentru medalia câștigată cu echipa” – Cristina Simion, campioană mondială de alergare montană pe distanță lungă în 2019.

Atletismul și-a încheiat competițiile pe 2020

La finalul acestui an competițional greu pentru toate sporturile din cauza Pandemiei de Coronavirus, Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism se declară mulțumit!

Sportul al cărui șef este a fost primul din România care și-a început activitatea după Starea de Urgență, iar atleții au participat la mai multe concursuri naționale și internaționale.

Balcaniada de la Brașov a fost ultimul concurs de atletism din acest an.

”Sunt foarte fericit că am reușit să organizăm și această competiție… practic terminăm sezonul internațional ca și competiții sportive” – Florin Florea, președinte al Federației Române de Atletism.

Sportivii români au câștigat 9 trofee

Echipa României a cucerit nouă medalii la a 12-a ediție a Campionatului Balcanic de alergare montană pentru seniori și juniori 1, din Poiana Brașov. Trei medalii de aur, trei de argint și trei de bronz este palmaresul excelent al sportivilor români la ultimul concurs de atletism din acest sezon.

La Campionatul Balcanic de la Brașov au mai participat sportivi din 5 țări România, Turcia, Bulgaria, Croația și Ucraina, cele mai puternice țări din cadrul Balkan Athletics, cu un total de 59 de sportivi.

Acestea au luat împreună decizia de a organiza cea de-a 12 a ediție a Campionatului Balcanic de Atletism și de a transmite un mesaj pozitiv întregii comunități atletice, prin care să arate că atletismul trebuie să găsească modalități de a merge mai departe.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *