Sănătatea e prioritară

20 0

În numeroasele întâlniri cu cetățenii, așa cum era de așteptat, una dintre problemele stringente, ridicate de aceștia este aceea a sănătății. Pandemia, pe de o parte, reprezintă o problemă în ea însăși pentru fiecare dintre noi, pe de alta, obligă sistemul de sănătate la adaptări specifice pentru a asigura un grad satisfăcător de tratament, nu numai pentru COVID, ci și pentru alte boli. Problema cu care ne confruntăm este mondială; iar soluțiile la ea ar trebui să fie la fel, dar sunt predominant la nivel național. Chiar dacă problema și soluțiile sunt setate la nivele superioare județului , PNL Vâlcea și reprezentanții săi fac eforturi pe cel puțin trei direcții pentru a îmbunătății răspunsul sistemului de sănătate la prezentele provocări.

În primul rând, reprezentăm o importantă sursă de informații și presiune politică asupra decidenților de la centru pentru a întemeia solid măsurile sanitare pe care le iau. În al doilea rând, desfășurăm o activitate pentru a îmbunătății la nivel local serviciile de sănătate. Redeschiderea și utilarea adecvată a Spitalului din Bălcești este o dovadă concretă în acest sens.

A treia direcție este aceea a interacțiunii permanente a membrilor partidului cu cetățenii în scopul promovorii măsurilor sanitare de combatere a pandemiei. În mod esențial, fiecare dintre noi înțelegem că suntem nu doar politicieni liberali, ci în primul rând cetățeni care se confruntă cu această situație specială de sănătate; în mod firesc, cu întreaga noastră competență și determinare, lucrăm acum și o vom face și în viitor, mai ales cu sprijinul dumneavoastră, pentru a depăși provocările pandemiei.

Deputat Cristian Buican

Articole asemănătoare

Stimaţi concetăţeni

Postat de - 29 septembrie, 2020 0
FacebookTwitterFolosesc această ocazie pentru a vă mulţumi acelora care aţi avut încredere în mine  şi în  Partidul Naţional Liberal, dar…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *