Localitatea Gurguiata, Băile Olănești
Inestimabila valoare a acestui așezământul monastic este dată atât de vechimea sa cât şi de bogăţia elementelor arhitecturale şi picturale.
Biserica mănăstirii a fost ridicată în 1783-1784 de părintele Sava ieromonah, duhovnic şi stareţ pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări. Cuviosul egumen a primit sprijinul preotului Grigore, a jupanului Zamfir şi a lui Gheorghe logofătul. La temelia lăcaşului de astăzi a existat construcţia unui schit mai vechi care se numea “Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat la anul 1766.
În secolul al XIX-lea schitul se afla în părăsire și ruinare. Până în anul 1850, aici au mai viețuit câțiva călugări. Dupa trecerea la Domnul a monahilor vârstnici, cei tineri, neavând un adăpost s-au întors la Schitul Iezer. În perioada anilor 1854-1855, lăcașul monastic este alăturat Schitului Sărăcinești de la Păușești-Măglași, dar și acesta avea să aibă aceeași soartă.
Din cauza vitregiei vremurilor, până în secolul al XIX-lea, Schitul Bradu ajunsese deja într-o stare avansată de degradare. Astfel, în anul 1861, chiliile schitului nu mai aveau învelitoare, iar clopotnița își pierduse deja toată tencuiala. În iarna anului 1863, acoperișul acesteia a cedat. În anul 1904, la Schitul Bradu nu mai viețuia niciun monah.
Aflat în vizită la schit, la 14 septembrie 1909, arheologul și istoricul Virgil Drăghiceanu se referea, în însemnările sale, la starea gravă de conservare: “Nu pot trece cu vederea halul de mizerie în care se află singura chilioară în care stă egumenul; grinzile s-au rupt de la mijloc, iar egumenul îşi mută din loc în loc patul, după poziţia surpărilor, spre a nu fi omorât în timpul nopţii”.
Și la anul 1960 găsim schitul părăsit complet, zeci de ani acesta fiind trecut cu vederea de la vreo inițiativă de refacere a zidurilor ruinate. Abia în anul 1994, în chiliile părăsite s-a stabilit un călugăr care se muta din loc în loc, trăind cu teama că zidurile se vor prăbuși peste el. În anul 1999 au fost aduse aici călugăriţe, în mare parte de la Schitul Iezer, şi lăcaşul Domnului a reînviat.
Mănăstirea Bradu a fost înălțată într-un peisaj mirific. Aici, departe de lumea dezlănţuită, se nevoiesc, în linişte şi în rugăciune, cele 10 maici, în frunte cu Prea Cuvioasa Stareță Arsenia Maxim și Maica Sebastiani. Prea Cuvioasa stareţă Arsenia Maxim are 85 de ani şi de o viaţă este în mănăstire. Şi-a câştigat dragostea şi respectul celor din jur prin vorbele înțelepte. “În 1951 am venit la Iezer, iar în ’60, la decret, am fost trimisă acasa din iulie până în septembrie. Eu sunt din Tecuci, dar lunile acelea am simţit de fapt că acolo nu mai este casa mea. Apoi am revenit tot la Iezer unde am stat 15 ani. Am fost şi am lucrat şi la Casa de odihnă Turnu prin ’96 până când două măicuţe mi-au spus că la Bradu nu mai este nimenea. Se aciuase doar un călugăr. Atunci m-am dus cu “jalba în proţap” la Prea Sfinţitul Gherasim şi i-am povestit că aş vrea să vin aici. “Înalt Prea Sfinţite Părinte Episcop Gherasim, eu vreau să merg la Schitul Bradu”. Iar Prea Sfinţitul Gherasim mi-a spus: “Păi de ce, măicuţă, că nu e nimeni acolo!”. “Apăi, toma d-aia!”. “Să faci blagoslovenie şi să ţii orânduiala la Bradu. Să faci lucrurile aşa cum trebuie”. Acest dialog se întâmpla la anul 1996, când maica Arsenia Maxim a urcat împreună cu alte trei călugărițe să viețuiască printre ruine. ”Am ascultat cuvintele Prea Sfinţitului Gherasim şi le-am urmat… Aceasta este orânduiala. Călugărul să ostenească” se destăinuie maica stareță.
Ansamblul Schitului Bradu a stat multă vreme în părăsire. În anul 2011 Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea a emis avizul pentru lucrările de urgență la biserică şi clopotniţă iar în anul 2013 a fost avizată favorabil documentaţia pentru lucrările de restaurare de urgenţă a picturii.
Efortul obștei și corespondența Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea cu Ministerul Culturii au atras atenția asupra acestui monument și înscrierea lui în Planul Naţional de Restaurare (PNR). Am cerut sprijinul domnului director al Institutul Naţional al Patrimoniului.
O mare problemă pe care o întâmpină obștea, pelerinii și firmele care lucrează la consolidarea și restaurarea monumentului istoric este drumul care urcă din satul Tisa spre Mănăstirea Bradu, impracticabil mai ales în condiții meteorologice. (Sursa: Prof. dr. Florin EPURE
Director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea).
Curierul de Râmnic
