SCM – Buducnost se dispută mâine, la Râmnicu Vâlcea

923 0

SCM Râmnicu Vâlcea întâlnește miercuri (ora 18.00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1), în Sala Traian, pe Buducnost Podgorica (Muntenegru), într-un joc restant din Grupa B a Ligii Campionilor.

În jocul tur, disputat cu două luni în urmă, la Podgorica, fără antrenorul Pera și șase jucătoare, SCM a fost foarte aproape de o surpriză, dar a pierdut la limită, 28-29.

Acum, antrenorul Florin Pera speră ca echipa să confirme evoluțiile bune din jocurile cu Buzău și Podravka. ”Ne dorim să confirmăm jocul bun de la Koprivnica, ne propunem să câștigăm cu Buducnost, ar reprezenta foarte mult pentru noi. Am făcut un pas important în Croația în lupta pentru locul 6, dacă am obține și victoria cu Buducnost, am avea mari șanse de a prinde primele șase echipe. Nu avem lotul complet, dar am depășit problemele din trecut, echipa a arătat o mobilizare exemplară, am avut unitate de grup și am luptat pentru fiecare minge. Podgorica este o echipă foarte valoroasă, cu jucătoare cu mare experiență la cel mai înalt nivel, precum Arenhart, Pineau, Mehmedovic sau Radicevic. Sunt jucătoare cu spirit de luptă și un moral bun după surpriza de la Brest, unde au condus cu șapte goluri la pauză, în fața unei echipe de top în Europa. Noi ne dorim o clasare cât mai bună, pentru a evita adversari foarte valoroși din grupa cealaltă” a anunțat tehnicianul echipei noastre.

Și interul dreapta Mireya Gonzalez vrea ca echipa să continue să adune puncte în Liga Campionilor.  ”Meciul cu Buducnost este foarte important pentru noi, am reușit în weekend primul succes în actualul sezon al Ligii Campionilor și vrem să continuăm pe acest drum. Știm că Buducnost este o echipă bună, nu am avut încă șansa să o învingem, iar în ultimul ei meci, la Brest, a făcut un joc excelent. Dar, jucăm acasă și vom da totul să obținem punctele. Și noi am făcut un meci bun în Croația și asta ne dă un moral bun” a declarat Mireya.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *