Victor Eftimiu s-a născut la 24 ianuarie 1889, Bobostița, Albania. A fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător român de origine megleno-româna, respectiv membru al Academiei Române și francmason român din perioada interbelică. A fost fiul Marinei (fiica preotului Theodor Cociu din Bobostița, numit și Economu) și al lui Gheorghe Ceavo (care își schimbă în 1894 numele în Gheorghe Eftimiu, după prenumele tatălui său, Eftimie).
Între anii 1895-1897 urmează clasele elementare, în limba greacă, în comuna natală. Vine pentru prima dată la București în anul 1897, împreună cu tatăl său, și ramâne mai multă vreme aici, începând să învețe limba română. Din 1905 se stabilește definitiv la București, după ce a mai petrecut o vreme în ținuturile natale, unde a absolvit liceul.
Tot în 1905 editează revista Speranța, în ale cărei pagini își va publica și prima poezie. Din 1908 editează, împreună cu Octavian Goga și Ilarie Chendi, și revista “Țara noastră”. Între 1909-1910 călătorește în Europa și se stabilește un timp la Paris; aici scrie piesa “Însir-te mărgărite” și obține un succes neașteptat curând după întoarcerea în România (1911). În 1913 devine director al Teatrului Comedia, iar în anul urmator se căsătorește cu actrița Agepsina Popovici Macri, pe care a cunoscut-o la Paris. În 1919 obține cetățenia română. Între 1920-1922 exercită funcția de director al Teatrului Național din București, fiind apoi delegat și cu direcția generală a Asociației Române pentru Cinematografie artistică. Din 1923 este membru al Societății Autorilor Dramatici Români și al Ateneului Român, iar în 1927 deține funcția de director al Teatrului Național și al Operei Naționale din Cluj. În 1933 este ales președinte al PEN-Clubului Român, mandat primit și în 1936. Obține în francmasonerie gradul 33 (și ultimul) al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole (1935).
În timpul dictaturii antonesciene, nu i se mai joacă piesele de teatru și este trimis de două ori în lagărul de la Târgu Jiu pentru atitudine antirăzboinică. În 1947 are loc premiera piesei “Haiducii” la Teatrul Național din București și apare volumul de versuri “13 decembrie și alte poeme”. În 1948 devine membru al Academiei Române. Se bucură de premii numeroase și distincții de-a lungul prestigioasei sale cariere. Moare în București la 27 noiembrie 1972.
Opera: “Meșterul Manole”, “Cocoșul negru”, “Înșir-te mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”, “Inspectorul broaștelor”, “Marele duhovnic”, “Haiducii”, “Parada”, “Pană Lesnea Rusalim”, “Strămoșii”, “Crinul vieții”, “Akim” (teatru), “Poemele singurătății”, 1913; “Odă limbii române”, 1958; “Minciuni terestre”, 1961; “Poezii”, 1964; “Crizanteme” (poezii).
(Sursa: Printre cărți).
Corina Enache
