BULETIN INFORMATIV
Membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 28 de situaţii de urgenţă.
Echipajele au intervenit pentru: 8 traumatisme, 17 diverse afecțiuni medicale, două accidente rutiere, și o asistență persoane.
După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, pentru îngrijiri suplimentare.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 06.02.2020, ora 18.46, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Râmnicu Vâlcea, în parcarea de pe Aleea Zorelelor, din cartierul Ostroveni.
Flăcările s-au manifestat în zona compartimentului motor unde au ars elementele combustibile. Incendiul a fost stins la scurt timp de la sosirea echipajului la locul intervenției. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația electrică.
În această perioadă, pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au efectuat 70 de misiuni, din care : 33 misiuni de patrulare, 33 misiuni de informare preventivă și 4 misiuni de verificare a respectării măsurilor dispuse în contextul Covid 19.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice