Nu și-a făcut pașii și… l-a sărit medalia de aur!

631 0

Mihai Donisan, cel mai bun atlet din țară la înălțime, a ocupat doar locul trei la primul concurs la care a participat în acest an. Sportivul a recunoscut, la finalul competiției, că și-a calculat greșit pașii și a avut probleme cu elanul.

Atleții români o țin din concurs în concurs! O dată la două săptămâni au câte o competiție internă. Mihai Donisan, cel mai bun sportiv din România în proba de săritură în înălțime, a sărit 2,12, la primul concurs la care a mers în 2021, Campionatul Național de Atletism.

„ Am luat locul 3, sunt fericit că am reușit să sar, îmi doream să sar mai mult, chiar m-am pregătit foarte bine sezonul acesta, dar văd că e din ce în ce mai greu să abordezi înălțimi mari. Am avut puține probleme cu elanul, iar adversarii mei au fost mai valoroși decât mine” –  Mihai Donisan, medalie de bronz în Finala Campionatului Național de Tineret și Seniori. 

Anul trecut, chiar dacă a fost unul atipic pentru toată lumea, Mihai a reușit să câștige toate competițiile la care a participat. Mihai speră ca în câteva luni să revină la forma la care era înainte de pandemie. Recordurile sale personale sunt 2,31 m în aer liber și 2,32 în sală.

„Îmi doresc ca în vară să mă apropii de vechea mea valoare. Mă bucur că am putut concura la Campionatul Național și nu am avut dureri foarte mari” – Mihai Donisan, medalie de bronz în Finala Campionatului Național de Tineret și Seniori.

2020 a venit pentru Mihai și cu cea mai mare bucurie! Sportivul a devenit pentru prima dată tată.

„M-am bucurat tare mult când a apărut băiatul meu, doarme noaptea, nu am avut mari probleme cu el. O ajut pe soția mea cât pot și acesta este motivul pentru care ne înțelegem așa bine și totul decurge cum trebuie” – Mihai Donisan, medalie de bronz în Finala Campionatului Național de Tineret și Seniori. 

Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism, se bucură că atleții români pot concura atât în țară cât și în străinătate și își pot face baremurile pentru competițiile importante la care vor participa.

„Este un moment foarte important pentru că, am arătat cumva împreună cu toată lumea, cu antrenorii cu sportivii, directorii de cluburi am reușit să ducem și acest sezon pentru seniori la bun sfârșit” – Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism. 

Vrea să participe la Campionatul de Probe Combinate

Mihai Donisan este multiplu campion național în proba de săritură în înălțime și are în palmares rezultate de marcă la Jocurile Francofoniei, unde a cucerit medalia de aur în 2009 și cea de argint în 2013.

În 2015, la Campionatele Naționale în aer liber de la Pitești, a reușit un salt de 2,29 m, obținând baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janiero, din 2016. Sportivul și-a propus ca în martie să participe la primul campionat de probe combinate.

“Am spun întotdeauna că în viața asta vreau să termin probele combinate, heptatlonul din sală” – Mihai Donisan, medalie de bronz în Finala Campionatului Național de Tineret și Seniori. 

Heptatlonul este un concurs combinat, care reunește șapte probe, pe durata a două zile: 100 metri garduri, săritura în înălțime, aruncarea greutății, 200 metri plat, săritura în lungime, aruncarea suliței și 800 de metri. Pentru fiecare probă se acordă puncte, iar învingător este sportivul care acumulează cele mai multe puncte.

Președintele Florea, la microfonul de comentator

Finala Campionatului Național de Tineret și Seniori a avut loc în Sala „Ioan Soter” din București, s-a desfășurat fără spectatori și a putut fi urmărită live pe pagina de Facebook a Federației Române de Atletism. Concursul a fost transmis cu 6 camere. Prezent la competiție, președintele Florea a fost și comentator.

„Este pentru prima dată când încercăm să facem un alt gen de transmisie live streaming, cumva ne apropiem de ce se va întâmpla, la vară, la Campionatul European de la Cluj, pentru că acolo este un caiet de sarcini foarte mare. Cea mai mare și cea mai importantă provocare a fost aceea de a rezolva partea de transmisie și de producție a Campionatului European de la Cluj. Și am început să integrăm acest mod de lucru cu, comentatori, dar și cu crainic în teren. Comentatorii vorbesc pentru cei care sunt online, iar crainicii pentru cei care sunt în sală” – Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *