Cercetașii vâlceni, ghizi și îndrumători pentru colegii din țară

973 0

„Tineri și mai puțin tineri dornici de aventură și mișcare mi-au fost companioni,  zilele trecute în Cozia, unde ne-am bucurat, printre altele, de peisajul hibernal, de apusul de Soare și, mai presus de acestea, că suntem împreună sănătoși și voioși. Printre altele am făcut  câte un rapel și o escaladă pe panta de la Vf. Ciuha Mare spre  Pietrele Vulturilor” –  a povestit pentru noi Nicu Almași, coordonatorul Centrului local „Mircea cel Bătrân” – Cercetașii României, Râmnicu Vâlcea. Aceasta a fost cea mai recentă escapadă a inimoșilor tineri iubitori de natură și aventură.

Sub îndrumarea inimosului lider, organizația de cercetași ai Centrului local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea a avut un an deosebit, drumețind  parcă mai mult ca oricând în anul 2020.  Chiar dacă nu sunt profesioniști în fotografie, aceștia au dorit să aibă spre amintire imagini frumoase din locurile pe unde au fost, cele mai multe fiind din munții Vâlcii, pe care le-au și  postat pe paginile publice ale centrului local. „Am promovat în felul nostru meleagurile de un pitoresc aparte ale județului nostru, așa cum o facem de altfel de peste 22 de ani prin organizarea, în fiecare an în alt loc din județ, a concursului aplicativ al patrulelor de cercetași dotat cu Trofeul „Cupa izvoarelor”.  În fiecare an sute de copii și tineri cercetași din peste 30 de centre locale ale Organizației Naționale „Cercetașii României”  bat drumurile județului și potecile munților noștri, și se bucură să ne cunoască istoria și tradițiile. Dăm astfel curs parteneriatului pe care îl avem de mai mulți ani cu Centrul Național de Informare și Promovare Turistică – Jud. Vâlcea  care ne-a propus de curând să facem o expoziție cu fotografiile realizate de cercetași în drumețiile pe care le-au făcut în ultimii ani prin județ” mai spune Nicu Almași.

În luna ianuarie, 17 exploratori, lideri și voluntari adulți ai centrului au primit ecusonul C4H pentru participarea la cele patru hike-uri de 3-7 zile organizate de centrul local anul trecut. Au fost drumeții în Munții Căpățânii, Parâng, Cozia și Făgăraș  de medie și mare dificultate în care, toți cei 31 de cercetași care vor primi acest badge (ecuson), au probat calități și abilități deosebite, rezistență la efort și tenacitate, spirit de echipă, dorința de a explora și cunoaște locuri și lucruri noi. Între cei 17 cercetași care au primit badge-ul C4H a fost și o patrulă din unitatea „Arnota 1633” care a făcut o tură ușoară în masivul Cozia, pe traseul stația CFR Păușa – Valea Păușa -Mânăstirea Stănișoara – Troiță – Lacul Porcului- Valea Mărului- Valea Păușa – stația CFR Păușa.

Proiectul C4H („Criteriul celor 4 hike-uri”) va continua și în acest an, fiind deschis și cercetașilor din alte centre locale, pentru care liderii și voluntarii adulți și exploratorii și seniorii  centrului vâlcean vor fi  ghizi sau doar parteneri de drumeție.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *