Ziua Mondială a Meteorologiei

686 0

23 martie

Ziua mondială a meteorologiei („World Meteorological Day”) este marcată, în fiecare an, la 23 martie, încă din 1961. La 23 martie 1950 a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a transformat vechea Organizaţie Meteorologică Internaţională într-o organizaţie interguvernamentală, cunoscută sub numele de Organizaţia Meteorologică Mondială („World Meteorological Organization – WMO), precizează site-ul organizaţiei, https://public.wmo.int.

De Ziua mondială a meteorologiei, Organizaţia Meteorologică Mondială propune spre dezbatere o temă de interes universal, pentru toate cele 187 de ţări şi cele şase teritorii membre ale WMO.

Ziua mondială a meteorologiei se desfăşoară în acest an sub sloganul: „Oceanul, clima noastră şi vremea” („The ocean, our climate and weather”).

Acoperind aproximativ 70% din suprafaţa Pământului, oceanul este un factor principal al vremii şi al climei din întreaga lume. De asemenea, joacă un rol central în schimbările climatice. Oceanul este, de asemenea, un factor principal al economiei globale, facilitând transportul a peste 90% din mărfuri în comerţul mondial şi susţinând 40% dintre oamenii care trăiesc la mai puţin de 100 km de coastele marine. Recunoscând acest lucru, serviciile naţionale meteorologice şi hidrologice, precum şi cercetătorii monitorizează în mod regulat oceanul şi modul în care acesta se schimbă, modelând felul în care el afectează atmosfera, şi furnizând o mare varietate de servicii marine, inclusiv sprijinirea managementului costier şi siguranţa vieţii pe mare. Astăzi, impactul în creştere al schimbărilor climatice face ca observaţiile, cercetările şi serviciile asupra oceanelor să fie mai critice ca niciodată.

Tema din 2021 a Zilei mondiale a meteorologiei – „Oceanul, clima noastră şi vremea” – sărbătoreşte concentrarea WMO în vederea conectării oceanului, climatului şi vremii în cadrul Sistemului Pământului („Earth System”). De asemenea, marchează lansarea Deceniului Naţiunilor Unite pentru Ştiinţa Oceanului pentru Dezvoltare Durabilă (2021-2030), în efortul de folosi ştiinţa oceanelor – prin idei inovatoare şi transformatoare – ca bază a informaţiilor pentru a sprijini dezvoltarea durabilă. WMO, în calitate de agenţie specializată a Naţiunilor Unite, susţine înţelegerea legăturii dintre ocean, climă şi vreme. Acest lucru ajută la înţelegerea lumii în care trăim, inclusiv asupra impactului schimbărilor climatice, precum şi la consolidarea capacităţii oamenilor de a-şi ocroti viaţa şi de a-şi păstra bunurile în siguranţă – reducând riscul de dezastru – şi de a menţine economii viabile.

Pornind de la tema zilei sunt organizate evenimente, precum conferinţe, simpozioane şi expoziţii pentru specialiştii în domeniu, liderii comunităţii şi publicul larg. De asemenea, cu acest prilej sunt acordate numeroase premii pentru cercetare meteorologică. În multe ţări, sunt emise timbre poştale speciale pentru a marca sărbătorirea Zilei mondiale a meteorologiei.

De-a lungul anilor, au fost dezbătute teme precum: relaţia dintre meteorologie şi agricultură (1968), relaţia dintre meteorologie şi producţia alimentară (1976, 1984), relaţia dintre meteorologie şi producţia de energie (1979), meteorologia în slujba vieţii şi a protecţiei bunurilor (2002), reducerea vulnerabilităţii la extremele de vreme şi climă (2003), vremea, clima şi apa în era informaţiei (2004), vremea, clima, apa şi dezvoltarea durabilă (2005), vremea şi clima: angajarea tineretului (2014), apa potabilă (2020), etc.

Organizaţia Meteorologică Mondială, organism specializat al Organizaţiei Naţiunilor Unite, oferă cadrul unei cooperări internaţionale în privinţa dezvoltării serviciilor de meteorologie şi hidrologie. WMO a devenit în 1951 agenţie specializată pentru meteorologie (vreme şi climă), hidrologie operaţională şi ştiinţe geofizice conexe a Naţiunilor Unite, având la bază Organizaţia Internaţională a Meteorologiei (OMI), fondată în 1873. România este membru al Organizaţiei Meteorologice Mondiale din 1884 şi a participat la primul Congres al WMO, din 1951.

(Sursa: AGERPRES)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Recomandări rutiere

Postat de - 13 octombrie, 2020 0
FacebookTwitterAvând în vedere avertizările meterologice de COD GALBEN, sub incidența cărora se află și județul Vâlcea, în intervalul 12.10.2020, ora…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *