În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a gestionat 84 de misiuni

582 0

Membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru 17 situaţii de urgenţă.

Echipajele au acționat pentru: 4 traumatisme și 13 diverse afecțiuni medicale.

După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost monitorizați și transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

 

În data de 13.04.2021, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, după cum urmează:

  • în localitatea Grădiștea într-o pădure de stejar unde a ars covorul de frunze pe circa 20 de hectare ;
  • în localitatea Boișoara la vegetație uscată ;
  • două incendii în localitatea Băbeni – Valea Mare la limita cu localitatea Ionești unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de 1,5 ha ;
  • în localitatea Roșiile, sat Zgubea unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 1 ha ;

Cercetările preliminare efectuate la scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului fără respectarea regulilor de apărare a incendiilor.

 

Având în vedere faptul că majoritatea incendiilor, din ultima perioadă, s-au produs la vegetaţie uscată, iar la baza izbucnirii acestora a stat neglijenţa, recomandăm să se ţină cont de următoarele măsuri de prevenire a producerii incendiilor :

  • Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
  • În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
  • izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  • asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  • asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

Pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

 

În această perioadă, pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au mai intervenit pentru alte 60 de situații de protecție a comunități: 29 misiuni de informare preventivă și verificare; 29 de misiuni de patrulare, un transport de persoane și o misiune de transport materiale/echipamente de intervenție.

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Nina Cassian

Postat de - 14 aprilie, 2021 0
FacebookTwitter“Anatomie Coastele mele ascund o inimă sumbră. Rămâi în aur rotund. Nu intra în umbră. Nu deveni apropele unei zone…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *