10 Mai – Ziua Independenței Naționale și Ziua Regalității

625 0

Coroana Regelui Carol a fost făurită din oțelul unui tun. Sub domnia sa, România a dobândit independența

 

Românii cinstesc astăzi ziua de 10 Mai, una din cele mai importante date din istoria noastră, având o triplă semnificație. În timpul monarhiei, 10 Mai a fost sărbatorită ca Zi Național[ a României.

Potrivit directorului Direcției Județene pentru Cultură și Culte Vâlcea, prof.dr. Florin Epure, Ziua de 10 Mai 1866 a marcat începutul dinastiei române, prin proclamarea ca domnitor al Principatele Române, a Principelui Carol de Hohenzollern -Sigmaringen. La Bucureşti, în faţa Parlamentului, Carol a jurat credinţă legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor şi că va servi patria ca domn constituţional.

Cu acel prilej, Carol I declara: „Prin serbarea de azi, se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte grele şi în fapte mari (…). Cu mândrie dar, primesc aceasta coroană, care a fost facută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţei şi puterii României (…) Să trăiască iubita nostră Românie, astăzi încoronată prin virtuţile sale civice şi militare.”

Ziua de 10 mai a fost sărbătoare naţională până în anul 1947, când aceasta a fost mutată cu o zi în urmă pe 9 mai, şi pentru a încerca şteregerea din memoria colectivă a oricărei urme a regalităţii.

La 22 aprilie 2015, Camera Deputaţilor a înfăptuit cuvenita reparţie morală, proclamând ziua de 10 mai drept sărbătoare naţională.

Într-o zi de 10 mai a anului 1877, s-a înregistrat un alt moment de mare mândrie pentru români. După aproape cinci secole de dominaţie otomană, prinţul Carol semna actul prin care România îşi declara independenţa de stat, după ce Mihail Kogălniceanu îl citise, cu o zi înainte, în Parlamentul României. Principele Carol, în calitate de conducător suprem al armatelor româno-ruse, s-a acoperit de glorie la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan şi Vidin.

La 10 mai 1881 avea loc proclamarea Regatului României, iar principele a devenit Regele României, cu numele de Carol I. În cei 48 de ani de domnie ai lui Carol, România a înflorit atât din punct de vedere economic, social, cât şi cultural.

K.R.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *