“Nu neapărat manele, dar să placă la toată lumea”
Mai în glumă, mai în serios, Mihai Răzvan Mugescu, sufletul Asociației Mentor Rock, care ne-a adus la Brezoi dive ale muzicii blues precum Beth Hart, ne uimește la modul plăcut, cu vestea pregătirii unui… festival de muzică lăutărească. Și, chiar la Brezoi. “Nu neapărat manele, dar să placă la toată lumea”.
Desigur, nu manele așa cum le auzim azi din toate limuzinele negre scumpe, petrecerile unor conaționali și de pe posturile tv de garsonieră, ci, acea muzică lăutărească veche sau mai nouă, de calitate, cu interpreți adevărați, virtuozi ai instrumentelor și, poate, buni vocaliști. Muzicieni ce fac cinste etniei lor. Sau, României, pentru că sunt ai noștri și muzica bună nu are rasă, culoare, etnie.
“Vom avea artiști vestiți ai muzicii lăutărești, toți muzicienii vechi. Ne vom strădui să îi aducem la Brezoi. Există acum un curent nou printre hipsterii de București; “Nu neapărat manele, dar să placă la toată lumea”, ultima fiță printre cei ce caută mereu… altceva. Ne dorim și la Brezoi ceva de genul acesta, cu instrumentiști extraordinari, care să facă să salte inima în om. Trebuie să avem cât mai multă diversitate“ – a spus acesta.
Întradevăr, Brezoiul, grație reamenajării peisagistice de excepție a localității, făcută de edilul Robert Schell, cu aportul Consiliului Local, dar și grație evenimentelor muzicale organizate de Mentor Rock și partenerii, a devenit o locație teribilă de vacanță. Vin familii care șed aici câte 4-5 seri sau câte 4-5 weekend-uri, cu copii, cu căței, cu tot arsenalul; se bucură de natură, de condițiile oferite de camping, de concertele în aer liber, fac drumeții, vizitează Voineasa, Vidra, munții Lotrului și Latoriței. Este o adevărată destinație de vacanță – a mai adăugat Mihai Mugescu.
Să reamintim palmaresul Asociației Mentor Rock, adică ce nume au adus aceștia la Râmnicu Vâlcea sau Brezoi? Simplu: Fără Zahăr, Ducu Bertzi, Cargo, Țapinarii, Mircea Baniciu, Mike Godoroja, Phoenix, Bucovina, Antract, Timpuri Noi, AG Weinberger, Semnal M, Iris, Bosquito, Rareș Totu, Pavel Stratan, Horațiu Mălăele, evenimente teatrale, seri diverse, cu tematică latino, electro sau disco, lansări de trupe noi și festivaluri de anvergură, precum GBOB.
Surprizele vor continua la Brezoi, cu un festival de lansare al tinerelor trupe aflate pe calea afirmării, aparținând aproape oricărui gen muzical, chiar vara aceasta, ocazie cu care vor cânta, probabil și vâlcenii de la Folk2Rock.
Kandy Reisenauer