Mesajul Președintelui Iohannis de Ziua Rezervistului Militar

608 0

31 mai – Ziua Rezervistului Militar a fost instituită prin Hotărârea Guvernului României nr. 467 din 12 mai 2010. Prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, in condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment.

Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj emoționant. „În fiecare an, cu prilejul Zilei Rezervistului Militar, gândurile noastre de apreciere şi respect se îndreaptă către toţi compatrioţii noştri care şi-au pus întreaga activitate în slujba servirii Patriei, îndeplinind sarcinile specifice serviciului militar la cele mai înalte standarde de profesionalism”, afirmă şeful statului.

„Vă bucuraţi în continuare de o admiraţie publică considerabilă şi, tocmai de aceea, sunteţi esenţiali pentru a încuraja, din postura în care vă aflaţi acum, tinerele generaţii să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate. Doar cei care au trăit deja ca militari activi pot reda cu fidelitate tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera de militar modul în care, alături de camarazii lor, vor experimenta un nivel unic de provocare şi dezvoltare personală. În acelaşi timp, servindu-le drept model, le puteţi insufla valori şi principii sănătoase de viaţă, precum încredere, respect, devotament, demnitate, onoare, disciplină, profesionalism şi solidaritate. Vă felicit pentru schimbările pozitive pe care le-aţi făcut acolo unde v-aţi desfăşurat activitatea şi vă mulţumesc pentru că, în ciuda rigorilor şi încercărilor inerente serviciului militar, nu aţi ezitat să faceţi sacrificii şi să rămâneţi în slujba ţării, promovând valorile naţionale şi tradiţiile militare”, a spus acesta.

K.R

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *