11 tineri vâlceni au învățat să scrie proiecte, grație unui program DJTS

587 0

În perioada 17 mai – 30 iunie, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Vâlcea, prin inspectorii departamentului de Tineret, a organizat a doua ediție a acțiunii Tineri implicați.

Obiectivul proiectului a fost creșterea abilităților de scriere de proiecte pentru 11 reprezentanți ai ong-urilor de și pentru tineret din județul Vâlcea. Ei și-au îmbunătățit cunoștințele teoretice și abilitățile practice de scriere de proiecte pentru tineri, exersându-le inclusiv pe tipul de cerere de finanțare MTS.

În fiecare weekend, timp de trei săptămâni, 11 tineri au urmat un ciclu de zece sesiuni teoretice și practice, în urma căruia au deprins, în mod interactiv, noțiuni de bază în scrierea proiectelor ce ar putea obține finanțare și dedicate tinerilor.

Pe toată durata activității, persoanele implicate au respectat regulile de prevenire și combatere SARS-CoV2, prin purtarea măștii, dezinfectare regulată și termoscanare.

„Rezultatele bune obținute prin organizarea celei de-a a doua ediții a proiectului Tineri implicați și impresiile tinerilor colectate prin completarea chestionarului final, ne determină să anunțăm că vom continua această activitate și în anul următor, cu atât mai mult cu cât participanții au depus deja proiecte în vederea obținerii finanțării, în cadrul Concursului Local de Proiecte organizat de Ministerul Tineretului și Sportului”, au anunțat organizatorii.

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *