Marți, 9 noiembrie 2021, la ora 17:00, în incinta Galeriei Artex, iubitorii de artă sunt invitați de Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România la vernisajul expoziției de grup „Evele”.
Cele 13 artiste participante, toate talentate fiice ale Evei și membre sau prietene ale filialei locale a UAP din România, au fost reunite de curatorul expoziției, artistul Gheorghe Dican, pentru a prilejui publicului de artă vâlcean o rememorare a valorilor etice și estetice ale feminității, așa cum transpar acestea din lucrările lor: sensibilitatea, eleganța, echilibrul, subtilitatea, generozitatea, vivacitatea, curiozitatea, optimismul… și lista poate continua…
Pe simezele Galeriei Artex veți regăsi în această perioadă, pe lângă unele nume deja cunoscute vâlcenilor, câteva artiste noi, nu mai putin intersante însă:
Olga Popescu* Corina Croitoru* Daniela Deaconu* Georgiana Poenaru* Theodora Scurtu* Cristina Bacicu Botez* Mălina Ionescu* Andreea Petrișor Hereșanu* Ramona Șlug* Alexandra Elena Ungureanu* Angela Tomaselli* Gizella Popescu* Irina Ionelia Ionescu*
Vă invităm deci să vizitați până la sfârșitul lunii noiembrie expoziția de pictură, grafică și ceramică a „Evelor” noastre, pentru a descoperi la prima mână cum reușește fiecare dintre ele să conjuge, în felul său original, arta și feminitatea, bucuria și provocarea de a fi în același timp artist și femeie!
(Sursa: Gabriela Popescu – Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România)
Corina Enache