Vouchere de vacanță pentru bugetari, în 2022

798 0

Iată o veste bună pentru bugetari – tot pentru ei! Actuala guvernare acordă aceeași atenție deosebită acestei categorii de angajați. Tichetele de vacanță se vor acorda din nou din 2022, până în  în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat.  Celor nefolosite emise anul trecut li se va prelungi termenul până în decembrie 2022.

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acordarea de vouchere a fost pus în dezbatere publică.

Potrivit proiectului OUG, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 lei este considerate drept una din cele mai eficiente măsuri pentru turismul din România. Aproximativ un million de turiști au decis, astfel, să-şi petreacă concediile în ţară. Totodată, măsura a atenuat o mare parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic. Paradoxal, dar la nivel naţional, creşterea a fost de 10% comparativ cu anii precedent.

În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanţă vor fi emise doar pe suport electronic.

În acest an bugetarii nu au mai primit tichete cadou pentru petrecerea vacanțelor în România, astfel, turismul a avut de suferit, deoarece mulți români au ales calea vacanțelor de peste hotare.

K.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *