„Ferdinand și Maria, un destin comun: România Mare expoziție Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul”

881 0

Miercuri, 8 decembrie 2021, am răspuns cu plăcere invitației Bibliotecii Județeane „Antim Ivireanul” Vâlcea, la vernisajul expoziției „FERDINAND ȘI MARIA, UN DESTIN COMUN: ROMÂNIA MARE”.

 

„FERDINAND ȘI MARIA, UN DESTIN COMUN: ROMÂNIA MARE”, un proiect realizat la inițiativa Muzeului Național Cotroceni. Prestigioasa instituție de cultură aduce în fața publicului o inedită lecție de istorie, prin prezentarea unor repere ale genealogiei familiilor Romanov, Saxa Coburg și Gotha și Hohenzollern-Sigmaringen, rădăcinile Reginei Maria și ale Regelui Ferdinand.

Familiile Regale sunt excepționale prin însăși natura lor, destinele individuale îmbinându-se cu istoria țărilor pe care Ferdinand și Maria au fost sortiți să o conducă.

Descendenți ai unora dintre cele mai importante Familii Regale, aceștia și-au dedicat viața construirii unei țări, devotamentul lor urmând în mod natural tradiția creată de părinții și bunicii lor în alte țări din Europa, dar și de Regele Carol I și Regina Elisabeta în România.

Pe parcursul turului, vizitatorii vor descoperi:

 

  • sacrificiile și biruințele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, care au împărtășit tristețea de a-și părăsi căminul pentru o țară nouă și si-au dedicat viața construirii României Mari
  • puternicul simț al datoriei după care și-au ghidat viața Regele Carol I și Regina Elisabeta a României, două caractere foarte diferite care au pus bazele României Moderne
  • istoria transformării Portugaliei dintr-o monarhie absolutistă într-una constituțională sub conducerea Reginei Maria a II-a și a Regelui consort Ferdinand al II-lea (bunicii materni ai Regelui Ferdinand al României);
  • transformarea conștiinței morale a Marii Britanii prin promovarea valorilor victoriene: credință, disciplină, fidelitate și îndeplinirea datoriei de către regina Victoria și prințul consort Albert (bunicii paterni ai Reginei Maria a României);
  • credința că nimeni nu poate împiedica un popor să trăiască în hotarele lui firești care l-a făcut pe principele Karl-Anton de Hohenzollern (bunicul patern al Regelui Ferdinand al României) să renunțe la tronul micului său principat în favoarea unificării Germaniei;
  • creșterea mișcărilor revoluționare și reformele Imperiului Țarist din a doua jumătate a secolului XIX, când pe tronul imperial se afla Alexandru al II-lea (bunicul matern al Reginei Maria a României).
  • modul în care infanta Antonia a Portugaliei, prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (părinții Regelui Ferdinand), marea ducesă Maria Alexandrovna și prințul Alfred al Marii Britanii (părinții Reginei Maria) și-au îndeplinit datoria, chiar dacă au domnit în mici principate germane.

Portretele prezentate în expoziție sunt realizate de tinerii artiști: Oana-Alexandra Achiței, Georgiana Chițac, Alexandra-Elena Ciocan, Ana-Maria Gălețeanu, Ana-Alexandra Hochreiter, Alexandru Săvescu, Zelmira Szabo și Traian Țamuris.

 

Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie, de luni până vineri, între orele 9.00 – 19.00, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară specifice perioadei pe care o traversăm.

 

(Sursa: Corina Bedreagă,Imagine, PR Serviciul Informare, Cooperare Europeană – Proiecte şi Programe Culturale Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea)

 Corina Enache

Articole asemănătoare

Blues Curier

Postat de - 10 februarie, 2020 0
Vreți să șțiți de ce Curierul de Râmnic este prezent la concerte de  blues? Cu mulți ani în urmă, Silviu…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *