Ca urmare a multitudinii de atacuri, minciuni şi opinii, parte dintre ele, din păcate, rupte complet de realitate, iscate de propunerile de modificare a regimului parcărilor cu plată din municipiu adoptate în şedinţa de Consiliu Local din 8 februarie, trebuie să fac următoarele precizări:
În primul rând, aş vrea să le răspund celor care obişnuiesc să critice raportându-se la alte oraşe din ţară, de preferat din Ardeal, că în Sibiu, de pildă (exemplul favorit al celor cărora nimic din ce se face în Râmnic nu le convine), parcarea cu plată în cele patru zone tarifare este valabilă de luni până duminică, între orele 8.00 – 22.00. În Braşov, programul de tarifare al parcărilor cu plată este non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Tot non-stop sunt tarifate şi locurile de parcare cu plată de pe domeniul public al municipiului Craiova, ca să luăm un exemplu şi de dincoace de munţi. Aşadar, soluţia pe care am propus-o pentru Râmnicu Vâlcea (un program de funcţionare a parcărilor cu plată de luni până duminică, între orele 8.00 – 20.00) este una inspirată din experienţa marilor oraşe, către care ne place să privim atunci când gândim dezvoltarea municipiului nostru.
În al doilea rând, vreau să vă spun ce se face cu banii încasaţi din taxarea acestui serviciu. De exemplu, în cursul anului trecut, de când s-a instituit noul sistem de parcare cu taxă, în luna mai, suma colectată a ajuns la valoarea de aproximativ 825 mii lei. Banii aceştia au făcut posibile montarea celor 7 noi semafoare cu buton pe Calea lui Traian (la Liceul Tehnologic ”General Magheru” şi la Colegiul Energetic), pe strada Barajului (la Kaufland Nord), perechea de la intersecţia bd. Tineretului cu strada Nicolae Iorga şi cea de la intersecţia străzilor Ostroveni şi Lucian Blaga (lângă Şcoala Gimnazială ”Anton Pann” (valoare totală: cca. 546.000 lei) sau ridicarea la cotă a căminelor de canalizare de pe mai multe artere de circulaţie sau montarea a patru oglinzi convexe la intersecţiile fără vizibilitate sau lărgirile de carosabil de la intersecţia străzilor Matei Basarab şi Rapsodiei şi cea a străzilor Grigore Procopiu şi Mărăşeşti, toate contribuind la creşterea siguranţei traficului auto şi pietonal. Aşadar, sumele astfel strânse au fost dirijate tot în beneficiul conducătorilor auto, pentru că am considerat că nu ar fi corect să cheltuim sume colectate de la cetăţeni care nu utilizează infrastructura carosabilă pentru investiţii în beneficiul exclusiv al conducătorilor auto şi al deţinătorilor de autovehicule.
În al treilea rând, trebuie (din nou!) să demontez o altă ştire fals-alarmistă lansată de consilierii locali ai PNL: cine citeşte (şi înţelege) Hotărârea de Consiliu Local adoptată marţi va observa că măsura ridicării vehicului ce ocupă locul de parcare fără plata taxei se aplică doar în cazul în care ”deţinătorul/utilizatorul vehiculului nu poate fi identificat”. Am încercat, prin această modalitate, să stopăm obiceiul unor ”samsari” de maşini second-hand sau deţinători de autoturisme înmatriculate în străinătate de a considera domeniul public al municipiului drept parcare personală, sfidându-i pe toţi cei care îşi achită conştiincioşi obligaţiile legale.
Cât priveşte ”propunerile” de modificare a regulamentului parcărilor făcute de viceprimarul Virgil Pîrvulescu, ele sunt, ca de fiecare dată, de domeniul SF-ului. Astfel, pentru alocarea a câte unui loc de parcare pentru fiecare apartament din municipiu ne-ar mai trebui suprafaţa încă unui oraş în condiţiile în care avem 20.000 de apartamente şi peste 40.000 de autovehicule înregistrate! Unde să rezervi toate aceste locuri de parcare?
În final, îi încurajez pe toţi deţinătorii de autovehicule din municipiu să apeleze, în vederea folosirii parcărilor cu plată din Râmnic, la sistemul de abonamente: este considerabil mai ieftin decât parcarea plătită cu ora la parcometre, prin sms, sau prin aplicaţie, iar predictibilitatea sumelor astfel încasate oferă administraţiei locale posibilitatea să proiecteze din timp alte investiţii menite, în primul rând, să vină în sprijinul conducătorilor şi deţinătorilor de autovehicule.
Mircia Gutău,
Primar