Primăria Râmnicului a obţinut de la Guvern fonduri pentru construirea a două noi creşe

436 0

Ca urmare a demersurilor făcute de Primăria Municipiului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat marţi, 8 martie, prin vocea ministrului Cseke Attila, că s-a aprobat finanţarea de la bugetul central pentru realizarea a două creşe în Râmnicu Vâlcea. Pentru cele două unităţi amplasate una în zona Goranu (de dimensiuni mari), iar cealaltă pe strada Morilor (de dimensiuni medii), MDLPA va demara în perioada următoare procedura de achiziţie publică a lucrărilor de execuţie. Conform proiectelor-tip, creşa mare va avea o capacitate de 100 – 110 copii, iar cea medie – de 60 – 70 copii, clădirile vor fi bine izolate pentru un consum minim de utilităţi necesar funcţionării, vor putea beneficia de panouri fotovoltaice, iar în jur vor fi amenajate spaţii de joacă în aer liber pe baza unui raport de cel puţin 10 mp/copil.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *