Ziua Națională a Pădurilor, 25 Martie

705 0

25 martie simbolizează din anul 2017 Ziua națională a pădurilor.

 Ziua naţională a pădurilor este sărbătorită la 25 martie, evenimentele prilejuite de aceasta desfăşurându-se în cadrul ”Lunii plantării arborilor”, care are loc, de regulă, între 15 martie şi 15 aprilie.

Această zi a fost instituită prin Legea 23/2017, promulgată la 20 martie 2017 şi având ca scop creşterea gradului de responsabilizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Totodată, potrivit legii, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului, ocoalele silvice private, împreună cu autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestei zile.

Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de parlamentari ai UNPR, PSD şi PNL. În expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, aceştia au arătat că „Luna plantării arborilor, instituită în România între 15 martie-15 aprilie, prin articolul 81 din Legea 46/2008 – Codul silvic, este unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice. Este perioada în care este subliniată importanţa pădurilor, rolul esenţial pe care îl au în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile la noi încă din 1902, organizată de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor.”

De asemenea, iniţiatorii acestei propuneri legislative amintesc şi faptul că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat ziua de 21 martie a fiecărui an drept Zi internaţională a pădurilor, prin adoptarea Rezoluţiei A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, sărbătorirea acestei zile bazându-se pe rezultatele foarte bune ale Anului internaţional al pădurilor, marcat în 2011. Potrivit planului de acţiune al Uniunii Europene pentru păduri, amintit în expunerea de motive, suprafaţa acestora acoperă 37,8% din teritoriul european, asigurând existenţa a 3,4 milioane de persoane (silvicultura şi industriile bazate pe resurse forestiere). „În plus, UE este al doilea producător de lemn rotund industrial după SUA şi produce 80% din pluta disponibilă la nivel mondial”, mai spun iniţiatorii propunerii legislative.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Pădurilor, începând cu anul 2017, a fost adoptată de Senat, la 27 septembrie 2016, şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 28 februarie 2017.

Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România fondul forestier ocupa 6,592 milioane de hectare la sfârşitul anului 2019, respectiv 27,7% din suprafaţa ţării. (Surse: AGERPRES)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *