Semimaratonul și Maratonul București revin la datele tradiționale

582 0
  • Semimaratonul și Maratonul București revin la datele tradiționale
  • Cursele Copiilor revin și ele din acest an și se vor desfășura pe 7 mai în cadrul OMV Petrom Semimaratonul București, respectiv 8 octombrie în cadrul Raiffeisen Bank Maratonul București
  • Bucharest RUNNING CLUB vine în sprijinul persoanelor refugiate din Ucraina

 

Semimaratonul și Maratonul București revin la datele tradiționale, după ce în 2021 au fost mutate în toamnă, din cauza contextului de sănătate. Bucharest RUNNING CLUB anunță că OMV Petrom Bucharest HALF MARATHON se va desfășura pe 7-8 mai și Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON pe 8-9 octombrie 2022.

Cursele Copiilor revin din acest an la Semimaratonul și Maratonul București. Cursele se desfășoară în mod gratuit, fără timpi înregistrați și clasamente, astfel copiii își însușesc valori prin sport precum corectitudinea, inițiativa și încrederea de sine.

În solidaritate cu alergătorii ucraineni, Bucharest RUNNING CLUB le va acorda acestora gratuitate la înscriere, indiferent de cursa pe care o vor alege.

În ceea ce privește implicarea socială, parteneriatul pe care BRC îl începe anul acesta cu GivenGain.com vine în sprijinul alergătorilor și al cauzelor susținute cu beneficiul unei expuneri internaționale consistente. Astfel, Semimaratonul și Maratonul București se alătură evenimentelor majore care utilizează deja această platformă, dintre care enumerăm Maratoanele de la Boston, New York, Chicago, Londra, Paris, Atena.

Un studiu realizat împreună cu Quantix Marketing Insights, al cărui obiectiv a fost acela de a înțelege mai bine motivele alergătorilor participanți la evenimentele #RunInBucharest, precum și satisfacția lor față de diferitele aspecte ale curselor, evidențiază următoarele:

– referitor la etapele de pregătire a evenimentelor: nivelul de satisfacție este ridicat pentru fiecare atribut evaluat (procesul de înregistrare, promovarea online și offline, ridicarea kitului de concurs, website-ul evenimentelor, paginile de social media, tricoul);

– în timpul evenimentului, concurenții apreciază cel mai mult sprijinul voluntarilor, serviciile de prim ajutor și traseul;

– la finalul evenimentului, concurenții apreciază cel mai mult acuratețea procesului de cronometrare, medalia și organizarea zonei Sosire.

„Într-un an turbulent, cu multe suișuri și coborâșuri, Bucharest RUNNING CLUB demonstrează încă o dată că poate să organizeze două evenimente de alergare la cele mai înalte standarde de siguranță. Scopul nostru este să ne vedem cu entuziasm și motivare la linia de start pe 8 mai și 9 octombrie și să cucerim împreună străzile Bucureștiului”, declară Valeria Răcilă van Groningen, președinta Bucharest RUNNING CLUB.

Sponsori ai Semimartonului București: OMV Petrom – sponsor oficial, Under Armour – partener tehnic, Zuzu Fit – sponsor Cursă Ștafetă, World Class, Izvorul Minunilor – apa oficială, Gold Nutrition, Meda, Radio ZU – radioul oficial al evenimentului.

Sponsori ai Maratonului Bucuresti: Raiffeisen Bank – sponsor oficial, Under Armour – partener tehnic, Playtika – Sponsor Gold, Sponsor Cursă 21km, Zuzu Fit – sponsor Cursă Ștafetă, World Class, Izvorul Minunilor – apa oficială, Gold Nutrition, Radio ZU – radioul oficial al evenimentului.

 

Despre Bucharest RUNNING CLUB

Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găduiesc anual astfel de competiții. Toate competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și World Athletics (Federația Internațională de Atletism). BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică, iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice.  BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în România – www.voluntarinsport.ro.                                                                                                                       Site-urile și paginile de facebook oficiale ale Bucharest RUNNING CLUB sunt: www.bucuresti10km.ro, www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com, www.voluntarinsport.ro, www.runinbucharest.com. https://www.facebook.com/Bucharest21km, https://www.facebook.com/BucharestMarathon, https://www.facebook.com/RunInBucharest, https://www.facebook.com/voluntarinsport.

#RunInBucharest #Bucharest21km #AimFar #BucharestMarathon #DareFurther

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *