Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea primește asistență tehnică de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

505 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Directoratul General pentru Politică Urbană și Regională al Comisiei Europeane a comunicat Municipiului Râmnicu Vâlcea că proiectul depus împreună cu Fundația Comunitară a fost declarat eligibil și urmează a primi asistență de tehnică de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) pentru a testa soluții inovatoare de implicare a cetățenilor în politicile de coeziune ale Uniunii Europene.

Acest proiect pilot are ca public țintă deopotrivă autoritatea publică locală cât și repezentanți ai societății civile, care vor lucra împreună pentru a promova în rândul comunității locale obiectivele politicii de coeziune ale Uniunii Europene, cu precădere obiectivul numărul 2, ”o Europă mai verde, fără emisii de carbon, investiții în tranziția energetică, energia din surse regenerabile și combaterea schimbărilor climatice”.

Astfel, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu Fundația Comunitară Vâlcea, cu sprijinul Departamentului pentru Guvernare Deschisă și Spațiu Civic al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), își propun ca prin consultarea cetățenilor să identifice și să pună în practică măsuri care să conducă la creșterea numărului de utilizatori ai transportului public local, în detrimentul celor care folosesc autoturismul personal. Un rol important îl vor avea elevii de liceu și tinerii, care vor fi consultați prin intermediul atelierelor de creație organizate pe parcursul derulării proiectului.

Prin acest demers autoritatea locală dorește consolidarea parteneriatului dintre Primărie și organizațiile non guvernamentale din Râmnicu Vâlcea, dar și promovarea proiectelor de mobilitate urbană implementate în ultimii ani, pentru achiziționarea de autobuze noi, sustenabile, dar și pentru modernizarea infrastructurii de transport.

 

BIROUL DE PRESĂ

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *