La mulți ani, Pasindora!

996 0
În urmă cu un an am participat la inaugurarea uneia dintre cele mai moderne clinici de stomatologie din Râmnicu Vâlcea. Pasindora. Amplasarea pe dealul Capela sporește farmecul acestui centru medical. Dar nu numai. Cabinetele spațioase și luminoase, tehnica de ultimă oră și personalul, extrem de tânăr și foarte primitor. Am fost invitat zilele trecute la aniversarea primului lor an. Știu că activitatea celor de aici a fost una foarte intensă. Din ce în ce mai multă lume a descoperit că asistența ori intervenția medicală, indiferent de complexitatea ei, poate fi una sigură și plăcută în același timp. La aniversare am putut schimba câteva opinii cu medicii, cu asistentele și cu câțiva dintre clienții clinicii Pasindora. Cu toții sunt încântați de condițiile generale de lucru, de cadrul natural și de starea de spirit întâlnită aici. Au remarcat la unison că există deja un stil Pasindora, lucru rar, foarte greu de construit.
Felicitări

, Dana Deaconu! Pasindora a fost mai întâi visul și apoi proiectul Danei Deaconu, tânăr medic stomatolog, foarte popular printre vâlceni. Realizarea ei este nu numai clinica Pasindora, ci și noul nivel la care au urcat serviciile medicale în regiunea noastră. Printre invitații la aniversare, o serie de medici specialiști din România, colaboratori obișnuiți ai clinicii Pasindora. Împreună cu colectivul medical vâlcean, ei contribuie la nivelul foarte ridicat al asistenței medicale și al intervențiilor, de la cele stomatologice la cele de estetică facială. Pasindora este un succes în domeniul ei de activitate și o reușită printre afacerile vâlcene. Sunt unul dintre admiratorii necondiționați ai tinerilor care îndrăznesc în afaceri și ai specialiștilor recunoscuți în domeniul lor de activitate. Acestea sunt trăsăturile principale ale proiectului Pasindora. La mulți ani!

Articole asemănătoare

Politica momentului.

Postat de - 13 septembrie, 2022 0
FacebookTwitter Temele principale ale politicii social-democrate în perioada care urmează sunt bugetul național și pachetul social pentru anul viitor. Efortul…

La mulți ani!

Postat de - 24 ianuarie, 2024 0
FacebookTwitter Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Țării Românești, după ce la 5 ianuarie…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *