“Tricolorii” au jucat tenis de masă pe Arcul de Triumf!

527 0

Componenții naționalelor României de tenis de masă au avut parte de meciuri ineditpe unul dintre cele mai importante monumente istorice din București.

Însoțiți de antrenori și de șeful federației, Cristinel Romanescu, sportivii pentru care cântă imnul național aproape la fiecare competiției internațională, au jucat tenis de masă pe…Arcul de Triumf!

„Este o premieră să joc tenis aici. Toate triumfurile sportive duc la Arcul de Triumf! De fiecare dată încercăm să ne sărbătorim sportivii așa cum merită și să le arătăm respectul nostru pentru toate rezultatele pe care le obțin pe plan internațional” – Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă. 

Sportivii au imortalizat momentul prin zeci de poze și de selfiuri!

Eliza Samara, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din istoria României, a recunoscut că s-a simțit extraordinar!

„Până acum am jucat tenis doar în sală, nici măcar în parc, dar într-un loc ca acesta?! De la înălțime, totul se vede bine! A fost ceva foarte frumos și inedit, iar faptul că am fost cu toții aici e un lucru mare” – Eliza Samara, componentă a echipei naționale feminine de tenis de masă a României.

Edi Ionescu ar vrea să joace tenis de masă cu portughezul Cristiano Ronaldo

Edi Ionescu, mezinul echipei naționale masculine, și-a făcut temele în privința locului inedit în care el și colegii săi au jucat tenis de masă!

„Este un monument istoric care simbolizează unirea tuturor românilor și este foarte frumos să fiu aici, la 27 de metri înălțime. Nu m-am gândit că voi ajunge să joc tenis de masă chiar aici! Este o mândrie și o onoare să pot fi într-un asemenea loc, mai ales în luna în care Arcul de Triumf împlinește 100 de ani” – Eduard Ionescu, component al echipei naționale masculine de tenis de masă a României. 

Edi a dezvăluit și cu ce vedetă înternațională și-ar dori să schimbe câteva mingi la tenis de masă.

 „Fără doar și poate, Cristiano Ronaldo” – Eduard Ionescu, component al echipei naționale masculine de tenis de masă a României.

Băieții sunt la un pas de Campionatul European de la Malmo

Echipa masculină de tenis de masă a României a făcut un pas uriaș spre calificarea la Campionatul European de la Malmo, din 2023, după cele două victorii, tur, retur, 3-0 împotriva Ucrainei. Primele două locuri din grupă asigură prezența în Suedia, la turneul final. Băieții lui Andrei Filimon mai au de jucat două partide, tur, retur cu Slovenia.

Din echipa masculină de tenis de masă a României fac parte Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea, Eduard Ionescu, Rareș Șipoș și Hunor Szocs.

Vicecampioanele europene en-titre au început perfect grupa de calificare la Campionatul European pe Echipe de Seniori de la anul. Eliza Samara, Adina Diaconu și Andreea Dragoman au câștigat categoric cu 3-0 în fața Turciei, fără să piardă un singur set. România mai are de jucat returul cu Turcia și două meciuri, tur, retur, în compania Ungariei.

Arcul de Triumf a fost construit în 1922

Monumentul amintește de victoria Armatei Române din Primul Război Mondial și de Marea Unire din 1918, unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României.

Construit în 1922 după modelul francez, Arcul de Triumf este fratele mai mic al celebrului monument cu același nume din Paris.

Luna aceasta se împlinesc 100 de ani de la construcția monumentului, care măsoară 27 de metri înălțime.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *