La Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, Blocul Operator se extinde cu 8 săli de operații!

596 0

În ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea de marți, 29 noiembrie a.c., a fost aprobat proiectul privind reabilitarea și extinderea blocului operator și dotarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale.

Proiectul constă în extinderea actualului bloc operator, cu o clădire ce va avea regimul de înălțime P+2E.
Aceasta va fi legată de clădirea spitalului printr-o pasarelă situată la nivelul etajului II și va găzdui 8 noi săli de operație.

De asemenea, prin proiect se vor achiziționa și dotările aferente blocului operator (mese de chirurgie, lămpi scialitice, turn laparoscopie etc.), sistemului pentru neutralizarea deșeurilor infecțioase, purificatoare de aer pe bază de plasmă etc., dar și laboratorului (sistem complet de diagnostic molecular, sistem de amplificare și detecție real-time PCR etc.).

Pentru finanțarea acestui proiect, care se va realiza în parteneriat cu SJU Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea va accesa fonduri prin PNRR, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 36.046.661,42 lei (cca 7,3 milioane euro).

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *