Precizări

489 0

Ca urmare a incidentelor produse de desprinderea unor elemente constructive de pe fațada Sud (dinspre Piața Centrală) a blocului „Cozia” din zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar și pentru o cât mai corectă informare a cetățenilor, Primăria Municipiului face următoarele precizări:

În cursul anului 2018, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a întocmit documentațiile tehnice necesare în vederea reabilitării termice a blocului „Cozia” prin co-finanțare de la bugetul de stat în baza OUG nr. 18/2009.

Din păcate, însă, după finalizarea dosarului tehnic, în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociației de Proprietari în care trebuia să se ia hotărârea de acceptare a includerii în programul național de reabilitare (60% fonduri de la bugetul de stat, 15% – fonduri de la bugetul local și 25% – contribuția proprietarilor, plătibilă în decurs de trei ani de la recepția finală a lucrărilor), ca urmare a opoziției vehemente și nefundamentate a unora dintre locatari și în ciuda lămuririlor date de reprezentanții Primăriei Municipiului prezenți la reuniune, această decizie nu a mai fost luată, iar Municipalitatea nu a mai putut să susțină proiectul în vederea obținerii fondurilor necesare.

Evident că în cazul în care aceste lucrări ar fi fost realizate, incidentele din ultimele zile nu ar fi avut loc, iar blocul „Cozia” ar fi avut un aspect îngrijit, la fel cu blocul I de care este direct legat, îmbunătățind și imaginea generală a Scuarului Mircea cel Bătrân.

Reamintim cu acest prilej că în conformitate cu Legea nr. 196/2018, obligativitatea întreținerii fațadelor blocurilor de locuințe aparține exclusiv proprietarilor prin intermediul Asociației de Proprietari, la fel și responsabilitatea deplină a tuturor daunelor produse ca urmare a neconformării la această obligație.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *