Am semnat contractul! Noi investiții, în valoare de 2,1 milioane euro, la Spitalul Mihăești!

630 0

Am promis că vom moderniza toate spitalele aflate în coordonarea Consiliului Județean Vâlcea și ne ținem de cuvânt!

Vineri, 10 februarie 2023, am semnat contractul de lucrări pentru o investiție ce vizează îmbunătățirea condițiilor de siguranță a pacienților în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești.

Proiectul, care se va implementa cu fonduri europene, are un termen de execuție de 12 luni (din care 2 luni pentru proiectare) și are drept scop asigurarea condițiilor privind securitatea la incendiu, precum și îmbunătățirea infrastructurii electrice și a infrastructurii de fluide medicale.

Contractul de lucrări pe care l-am semnat astăzi are o valoare de 10.172.706,94 lei ( cca 2,1 milioane euro) și presupune montarea, la cele două locații ale spitalului, a următoarelor sisteme și instalații:

– 2 sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu acoperire totală;
– 2 sisteme de detectare semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen;
– 2 instalații de producere și distribuție fluide medicale, respectiv oxigen și vacuum;
– 2 sisteme informatice pentru monitorizarea și gestiunea fluidelor medicale în spital.

De asemenea, prin proiect, va fi reabilitată rețeaua de alimentare cu energie electrică în toate saloanele de îngrijire a bolnavilor.

Pentru că ne dorim ca pacienții să fie tratați în condiții de siguranță, vom implementa un proiect similar și la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *