A încetat din viață cel mai bătrân om din România avea 109 ani!

2888 0

Miercuri, 28 februarie, a. c., în satul vâlcean Câinenii Mici a încetat din viață lt. col. (rtg.) CONSTANTIN (DIN) HERȚOIU, la fabuloasa vârstă de 109 ani, pe care i-a împlinit chiar în ziua decesului, cu siguranță – cel mai bătrân om din țara noastră și din toate timpurile!

Zona unde el a trăit, respectiv – Țara Loviștei, este cunoscută ca fiind una unde localnicii trăiesc foarte mult datorită reliefului muntos, cu aerul mereu curat, dar și faptului că ei trudesc din greu pentru a-și asigura traiul zilnic, ceea ce le fortifică permanent condiția fizică. Precizez că în anul 2014, am publicat în două numere consecutive din revista „Cultura vâlceană” (februarie și martie) „povestea” a „trei veterani de război și de… viață” din satul Greblești, com. Câineni, jud. Vâlcea, fiind atunci vorba despre Constantin (Dinu) Sporiș, zis Mesia (105 ani), Dumitru (Mitică) Teodorescu, zis Cățea (98 de ani și cu 10 ani de prizonierat în fosta URSS!) și Ion (Niță) Mandea (96 de ani).              

Nea Din Herțoiu – cum era cunoscut de toată lumea din comună și nu numai, veteran de război multiplu decorat, a fost omagiat și împărtășit în cadrul slujbei religioase din biserica parohială Câinenii Mici, săvârșită de un sobor de trei preoți duminică 26 februarie, deci cu numai trei zile înainte de deces.

A avut o viață fabuloasă! Când a împlinit 100 de ani l-am sărbătorit cu mare fast (slujbă religioasă dedicată, urmată de un chef pe cinste la un local construit pe locul cunoscut sub numele de „Balta verde”), era extrem de vioi atunci, chiar  și muncea. Între altele, ne-a povestit că în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, copiii din sat obișnuiau să fure de la nemți praf de pușcă pe cere-l aruncau în foc, distrându-se. La un moment dat, în cursul unei astfel de… distracții inițiată de frații lui mai mari, el s-a ars foarte rău, avea mai puțin de 3 ani, nimeni nu credea că va mai scăpa cu viață; s-a vindecat însă fiind tratat cu mare grijă de un medic neamț, care a folosit miere și ceară curată de albine…

De atunci încolo, în fiecare an pe care-l adăuga vârstei sale uriașe, nea Din Herțoiu a continuat să fie sărbătorit de către familie, prieteni și autorități, la 105 ani fiind chiar invitatul de onoare al Casei Regale a României la Palatul Elisabeta.

Tare mi-a fost drag nea Din Herțoiu, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și lumină veșnice!

Marian Pătrașcu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *