DISPOZIŢIA NR. 2247 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară

508 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133 alin.(2), lit.a) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin.(3), lit.b) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă extraordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 21.03.2023, ora 11.00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Instituției Prefectului-județul Vâlcea;

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

                                                                      

           PRIMAR,                                                                                                                                                            CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                                                                                                                                       SECRETAR GENERAL,

                                                                                                                                                                                                                    jurist Ion DIDOIU 


                                                                

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 2247 DIN DATA DE 17.03.2023

PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 21.03.2023

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico economice – faza DALI, indicatorii tehnico-economici și Devizul General pentru fiecare componentă din cadrul proiectului ”Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe din Municipiul Râmnicu Vâlcea – lot III”, inclusiv Devizul General aferent proiectului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  2. Proiect de hotărâre privind nominalizarea de către Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a doi consilieri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru anul 2022- inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.

 

 

 

PRIMAR,                                                                                                                                                                               SECRETAR GENERAL,                                   

Mircia GUTĂU                                                                                                                                                                                   Ion DIDOIU                                         

 

  Întocmit Serv. APL,

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *