Contract de finanțare semnat!

175 0

Modernizăm mini-centura ocolitoare a Râmnicului – DJ 703 L!

Am semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare privind modernizarea drumului județean 703 L.

Este vorba despre mini-centura ocolitoare a Râmnicului, drum care porneşte din orașul Călimănești – Jiblea Veche (DJ 703G) și se continuă pe teritoriul comunei Dăești, până în satul Fedeleșoiu, la intersecția cu DJ 703F.

Valoarea totală a proiectului este de 42.371.652,33 lei (cca 8,6 milioane euro).

Prin proiect, pe lângă asfaltarea celor cca 12 km cât măsoară drumul, se vor reabilita și podurile aflate pe traseu, se vor amenaja podețe de acces către proprietăți, rigole betonate și altele, astfel încât să avem un drum modern, de la un capăt la altul.

Urmează procedura de licitație, apoi proiectarea și execuția lucrărilor, termenul de finalizare a proiectului fiind de 24 de luni.

În scurt timp, vom reveni la Ministerul Dezvoltării, pentru semnarea celui de-al doilea contract cu finanțare prin PNI Anghel Saligny – modernizarea Drumului Loviștei (DJ 703 H).

Articole asemănătoare

La Mulți Ani!

Postat de - 30 decembrie, 2021 0
FacebookTwitterAnul nou să vă aducă numai vești bune și să vină cu bine căci: BINE FACI, BINE GĂSEȘTI! La Mulți…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *