O mamă din Râmnicu Vâlcea mi-a înmânat o scrisoare. O scrisoare cu o listă de subiecte serioase, unul mai preocupant decât altul. Fără lacrimi și fără suspine. Cu o gravitate care m-a impresionat. Este mama unui tânăr de peste 30 de ani care consumă substanțe halucinogene, plante, după câte am înțeles.
Doamna vorbește în numele mai multor femei pe care le cunoaște, mame ale altor tineri care se droghează.
Sunt convins că în jurul acestor drame se dezvoltă comunități. De mame, de tați, de frați și de bunici. Toată lumea se mobilizează în astfel de situații pentru a-l ajuta pe cel apropiat, prins în sforile nevăzute ale dependenței de substanțe interzise.
De cele mai multe ori, prea târziu. Oricum, niciodată la timp, înainte de prima experiență, preventiv.
Nu comentez aici fenomenul care ia amploare sub ochii noștri în România. Subiectul obligă la acțiune nu la comentarii. Din descrierea multor familii care au în grijă dependenți de droguri se poate vedea că singurii care acționează zi de zi sunt membrii familiilor lor, nu altcineva. Ceea ce scoate în evidență mama care mi-a scris este faptul că nici ea și nici altcineva din familie nu poate lua decizii privind intervenția medicală asupra fiului său adult, aflat în imposibilitatea de a decide ceva în privința internării sau a tratamentului de care are nevoie pentru dezintoxicare. Cele mai multe familii în care trăiesc dependenții de droguri au această problemă juridică și, indiferent de sacrificiile la care sunt dispuși, nu pot acționa cu adevărat pentru salvarea apropiatului lor. Drogurile se strecoară din ce în ce mai rapid în societatea românească. Ucid și produc situații noi, care descumpănesc pe cei care caută soluții în respect pentru sistemul nostru legislativ și pentru drepturile celor dependenți. Am deschis deja o documentare în această direcție, cu scopul de a ajuta, prin modificări legislative, la delegarea deciziei de a parcurge traseul dezintoxicării medicale la nivelul familiei celui dependent.
Doamna care mi-a scris trece în revistă mai multe situații care afectează în mod grav viața tinerilor din România. Sălile de jocuri de noroc, de exemplu. Și școlile. Școlile în care atracțiile tradiționale sunt înlocuite ușor-ușor de provocări de-a dreptul ilegale.
Personal, aș rămâne la primul subiect. Drogurile. Nu pentru că celelalte ar fi mai puțin grave. Luate pe rând, pot fi rezolvate. Luate împreună, par de nerezolvat. Deci, drogurile și o mamă care spune, alături de un grup mai numeros de mame, că nu-și poate ajuta fiul pentru că legea o obligă să aibă acceptul fiului pentru internare și pentru tratament. Un fiu care habar nu are pe ce lume trăiește, de cele mai multe ori. Aceasta este problema. Prima dintre ele.
