Elevii din clasele V-XII, din județele Vâlcea și Dolj vor putea participa la webinarii gratuite în cadrul cărora vor învăța cum să-și gestioneze emoțiile, să abordeze corect eșecul pentru a-l transforma într-o punte spre succes și cum să obțină și să mențină performanța școlară.
Concret, Asociația Seven Steps Vâcea demarează proiectul „Performer in education 2.0”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care peste 100 de elevi din județele Dolj și Vâlcea, vor beneficia de webinarii gratuite despre înțelegerea propriilor emoții.
În cadrul proiectului vor fi organizate webinarii ce îi vor ajuta să dobândească tehnici de gestionare a emoțiilor, în special în situații de stres. Asociația Seven Steps Vâlcea își propune să aprofundeze, alături de beneficiari, o nouă abordare asupra eșecului și să îi învețe pe elevi cum să își înțeleagă emoțiile în situații stresante (examene, competiții).
Activitățile desfășurate în proiect vor include: organizarea unei conferințe cu tema „Performer versus Oameni de nota 10” – invitații vor împărtăși momente cruciale din evoluția lor, vor răspunde la întrebări si vor încerca să devină mentori pentru beneficiari, un training despre managementul și autocontrolul emoțiilor și în final webinarii cu un psiholog despre orientarea și consilierea în carieră.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
Scopul Asociației SEVEN STEPS VÂLCEA este de a desfășura activități pentru susținerea și integrarea tinerilor în societate.