Ce cursă ar fi! Campionul care vrea să se ia la întrecere cu un delfin! 

467 0

Denis Popescu, medaliat cu bronz anul trecut la Universiadă, e pasionat de scufundări și ar dori să aibă parte de o experiență inedită 

Medaliat cu bronz la Universiada de anul trecut, în proba de 100 m spate, Denis Popescu este unul dintre sportivii cu care Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) se mândrește. Atunci când e în formă, poate oricând ataca finalele Campionatelor Mondiale sau Europene de înot. Pasionat de scufundări, dar și de pescuit, el speră să poată ca în viitor să-și pună în practică pasiunile într-un ocean.

Pentru Denis, medalia de bronz de la Universiada care a avut loc anul trecut, în China, este cel mai important rezultat al carierei. Tocmai de aceea, sportivul în vârstă de 20 de ani spune că ea i-a dat acea putere de a continua antrenamentele.

„Cu siguranță, medalia mi-a dat puterea să continui și practic am văzut rezultatul muncii mele, ceea ce m-a motivat mai departe și chiar m-a făcut să visez mai sus” – Denis Popescu, component al lotului național de natație. 

Românul recunoaște că preferă să concureze mai spre prânz, nu la primele ore ale dimineții, pentru a putea dormi mai mult.

„Depinde când concurez. Cu siguranță, dacă sunt programat printre ultimele probe nu mă trezesc foarte de dimineață. Așa că de obicei mănânc dimineața, vin la bazin, fac încălzirea și pe parcursul zilei mă pregătesc de probă” – Denis Popescu, component al lotului național de natație. 

Visează să facă scufundări în Ocean 

Chiar dacă știe să înoate foarte bine și recunoaște că îi place să o facă în mare sau ocean, Denis spune că nu a fost atras deloc să aplice pentru un post de salvamar.

„Nu, nu m-am gândit niciodată să mă fac salvamar. Îmi place, în schimb, să înot în mare, să fac scufundări și să mă uit la lucruri pe sub apă” – Denis Popescu, component al lotului național de natație. 

Un singur regret are Denis, legat de scufundări: acela că nu poate filma în timp ce face scufundări, deoarece nu are echipamente performante.

„Am mai încercat să filmez, dar pentru a reuși la nivelul la care mi-aș dori aș avea nevoie de niște aparate mai performante ca să iasă filmulețele frumoase” – Denis Popescu, component al lotului național de natație. 

Visul lui este să ajungă să facă la un moment dat scufundări în ocean. Dar să fie într-o zonă în care nu sunt rechini, pentru că îl înfioară doar ideea că s-ar putea întâmpla asta. De altfel, acesta e și motivul pentru care, dacă ar avea de ales, ar alege să concureze împotriva unui delfin.

„Mi-ar plăcea într-un ocean, nu contează, oricare. Sincer, mi-e foarte frică de rechini, dar nu cred că o să am ocazia să-i întâlnesc. Așa că aș prefera să mă întrec cu un delfin, ca să nu-mi fie frică” – Denis Popescu, component al lotului național de natație.

I-ar plăcea să poată zbura, precum eroii din filmele fantastice 

Chiar dacă este foarte bine ancorat în lumea prezentă, Denis are și pasiuni din cea imaginară. El spune că dacă ar putea avea o abilitate specială, ar zbura, iar dacă ar fi să aibă puterile unui personaj fantastic, acesta ar fi Groot.

„Mi-ar plăcea să zbor, clar. Dar personajul meu fantastic preferat este Groot” – Denis Popescu, component al lotului național de natație. 

Dacă oceanul este locul în care visează să înoate, Denis recunoaște că cel mai ciudat loc în care a intrat în apă a fost un râu, în care a înotat când era mic. Tot din acea perioadă, are și amintiri foarte frumoase, alături de tatăl său, cu care mergea la pescuit la Dunăre când era mic. Recunoaște însă că nu a înotat niciodată în fluviu.

„Nu am înotat niciodată în Dunăre, dar am fost la pescuit acolo. Când eram mai mic mergeam cu tatăl meu la pescuit, mai nou, nu. Chiar aveam răbdare și aș vrea să mai merg” – Denis Popescu, component al lotului național de natație.

Articole asemănătoare

Pictorul cu sabia!

Postat de - 19 martie, 2024 0
FacebookTwitterIulian Teodosiu, cel mai bun scrimer român, aflat în lupta pentru calificarea JO Paris, se relaxează activ practicând echitația și…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *