Noile spații ale cabinetelor medicilor de familie de la Școala Copăcelu vor fi gata în vara aceasta

422 0

La inițiativa primarului Mircia Gutău, din vara aceasta medicii de familie care răspund de sănătatea locuitorilor din Copăcelu, Căzănești, Râureni, Stolniceni și Colonie Nuci se vor bucura de spații noi și moderne pentru cabinetele medicale odată cu amenajările avute în vedere la imobilul Școlii cu clasele I-VIII nr. 6 Copăcelu. Investiția se derulează în urma solicitărilor a trei cadre medicale ce au în evidență aproape 4700 de râmniceni și care, în prezent, își desfășoară activitatea într-un imobil închiriat vechi,  impropriu și mult prea mic. Prin lucrările ce vizează spațiile de la etajul I și, parțial, de la parterul Școlii Copăcelu – totalizând 573 mp – se vor realiza cabinete medicale, săli de tratament, săli de așteptare, un depozit de materiale sterile, grupuri sanitare și holuri de acces. De asemenea, la parterul clădirii se va amenaja și  un spațiu destinat serviciilor publice de interes local privind ordinea publică. Aceste amenajări nu vor afecta funcționarea pe mai departe a grupelor de grădiniță din acest imobil care, în urma investiției, vor beneficia în plus și de o sală de mese.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *