Ce meci! Au rejucat finala mondială după 6 ani!

401 0

Singurul român campion mondial de judo la cadeți, Eduard Șerban, s-a reîntâlnit cu adversarul din finala de acum 6 ani. Pentru că atunci lupta a fost una cu scântei, cei doi judoka au dorit să reediteze partida pentru aurul suprem, pentru a vedea cine este în prezent mai bun.

Eduard Șerban, component al lotului național de seniori de judo are cu ce să se mândrească!

Este singurul campion mondial din istoria României, la cadeți! S-a întâmplat în 2017, în Santiago de Chile.

„Sunt foarte fericit pentru performanța mea dar pot să zic că uneori sunt urmărit de ghinion. În ultimii ani am avut câteva accidentări dar acum la începutul lui 2024 sunt un om nou și vreau să fac cât mai multe de acum înainte” -Eduard Șerban, component al lotului național de judo al României. 

 În 2017, în finala mondialului de cadeți, sportivul susținut de Federația Română de Judo l-a învins pe japonezul Mori Kenshin.

„ Nu mi-a venit să cred că am reușit să câștig. În timpul meciului am vrut să renunț, aveam dureri la degetele de la picioare, dar ceva a făcut să nu dau înapoi și să lupt până la capăt” – Eduard Șerban, component al lotului național de judo al României.

 După 6 ani, la finalul lui 2023, chiar în Japonia, la Tokyo, la un stagiu de pregătire, Edi a dat nas în nas cu Mori Kenshin.

Când l-am văzut m-am dus direct la el și i-am zis că <<noi doi o să luptă acum>>. Eu știam exact cine e. El nu și-a amintit. După ce am avut câteva clinciuri acolo și ne-am luptat puțin mai tare, s-a terminat meciul și ne-am reîntâlnit o zi sau două mai târziu și ne-am salutat, ne-am respectat ne-am întrebat ce-am mai făcut în ultimul timp și ce planuri avem de viitor” – Eduard Șerban, component al lotului național de judo al României. 

Sportivul susținut de Federația Română de Judo a ținut să reediteze ultimul act al finalei, ,dar de această dată doar printr-o luptă amicală.

„Am avut o luptă destul de dură, cu câteva clinciuri puternice. El cred că era puțin furios, era nervos pe mine pentru că de obicei japonezii când pierd internațional nu prea mai merg la competiții după, nu îi mai duc antrenorii. Și probabil la fel s-a întâmplat și cu el după ce l-am învins” -Eduard Șerban, component al lotului național de judo al României.

Face judo de la 10 ani

Eduard Șerban este component al lotului național de judo al României și a început acest sport la 10 ani.

„Eu făceam înot, toți băieții din cartier făceau judo. Eu cum ieșeam afară făceam trânte cu ei și mă băteau toți. Și mi-au spus să merg și eu la un antrenament.  Și pe vremea aceea autocarele te luau din fața școlii. Am mers în fața școlii cu ghiozdanul, am urcat în autocar și am ajuns la sala de judo. Acolo m-a văzut domnul profesor Corneliu Pălărie și mi-a spus <<tu n-ai ce să cauți în grupa aceasta, vino direct la grupa mare de la 18.00 la 20.00. Asta pentru mine a fost ceva excepțional și de acolo a început totul” –Eduard Șerban, component al lotului național de judo al României. 

 Din 2010, de când s-a apucat de judo, Eduard este antrenat de Valentin Ioniță și Dragoș Bolbose, antrenori ai lotului național de tineret de judo al României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *