în a doua jumătate a anului trecut, lon Ungureanu, primarul de la Muereasca, a semnat contractele de finanţare pentru patru investiţii foarte importante pentru comunitatea sa, toate fiind în derulare, la ora actuală. Proiectele au o valoare de aproximativ 2 milioane de euro şi vor fi implementate cel mai probabil până anul viitor, chiar dacă, oficial, au termene ceva mai lungi.
Primul proiect şi cel mai important se derulează prin Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, are o valoare totală de 8,5 milioane de lei şi, în linii mari, vizează modernizarea reţelei de drumuri din localitate. După finalizarea lucrărilor, aşa cum spunea primarul Ion Ungureanu, în comuna Muereasca, nu va mai rămâne niciun drum neasfaltat. Al doilea proiect, pentru care edilul a semnat contractul de finanţare tot în iunie 2023, prevede amenajarea curţii interioare şi a unui spaţiu de joacă pentru copii, la Grădiniţa cu program normal din satul Andreeşti. Este o lucrare aprobată de AFIR şi finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (123.727,50 lei). Al treilea proiect important, aflat în derulare în prezent, la Muereasca – „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat” – are o valoare de 838.794,34 lei, sumă eligibilă în totalitate, şi se realizează în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR). O altă investiție pentru care primarul Ion Ungureanu merită felicitat este „Înfiinţare stații de reîncărcare autovehicule electrice în comuna Muereasca”. Aceasta a fost aprobată la AFM la finele anului trecut, este estimată la 337.019,90 lei, se derulează în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi şi va fi urmată, foarte curând, de dotarea şcolii din comună cu un microbuz electric pentru transportul elevilor şi al preşcolarilor.
sursa: arenavalceana.ro