Sala Capela şi sala de sport din Vlădeşti au găzduit Festivalul Regional de Baby Baschet

650 0

Sâmbătă, 13 aprilie şi duminică, 14 aprilie, la Vâlcea a avut loc prima ediție a Festivalului Regional de Baby- Baschet. Au participat peste 300 de sportivi din judeţele Alba, Braşov, Sibiu şi Vâlcea. A fost primul test pentru aceştia într-o competiție organizată special pentru ei, după cum a evidenţiat chiar Federaţia Română de Baschet. Acţiunile s-au desfăşurat în Sala Capela, din Rm. Vâlcea şi sala de sport din comuna Vlădeşti. „Mulţumim gazdelor noastre, Clubul Sportiv Şcolar Municipiul Râmnicu Vâlcea, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, Primăria Comunei Vladesti, precum şi partenerilor noştri de nădejde, Sanovita şi Nordexim – Apa Vidra, pentru susţinerea şi implicarea lor”, au transmis referenţii zonali din cadrul FR Baschet.

„Întotdeauna mi-au plăcut provocările! Încă un proiect de suflet şi-a făcut debutul la Râmnicu Vâlcea şi Vladesti, FESTIVALUL REGIONAL DE BABYBASCHET, EDIŢIA I, organizat de Federaţia Română de Baschet – Sucursala Regională (nr. 3). 22 de echipe din judeţele Alba, Braşov, Sibiu şi Vâlcea au fost prezente la acest eveniment sportiv regional de amploare! Baschetul e mai mult decât un sport, este plăcerea de a juca!”, a spus şi profesoara Coca Gavrişiu Niţulescu, referitor la evenimentul din week-end.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *